Godeni

Evoluţie Istorică

 

Din vremuri imemoriale, Coteştii au avut proprietate devălmaşe. Se pune  problema dacă a fost un sat liber. Deşi a fost moşie domnească, iar mai târziu moşnenească, satul nu a fost complet liber. O bună parte au fost transformaţi în rumâni sau clăcaşi de mânăstirea Aninoasa  sau de marii proprietari. Când se vând moşiile acestora şi aceasta înainte şi după 1850 - se menţionează că în obiectul vânzării intră şi rumânii care  au existat pe moşie.
Atestarea istorică a satului este anul 1452, conform unei hrisov dat de Vladislav al II-lea. Alt act de valoare este hotărnicia din 1619[1]. Numele satului nu vine de la drumul cotit - de la cele trei drumuri cotite - termenul cotit fiind mai nou în limbă, ci de la un staroste Cotea[2]. Mai sunt şi alte sate care şi-au luat numele de la staorşti: Stăneşti de la Stan; Berevoişeti de la Bîră; Godeni de la Godea; Vlădeşti de la Vlad; Dragoslavele de la Dragoş sau Dragoslav; Stoeneşti de la Stoean; Bădeni de la Badea. Căpitanul Vlaicu are un rost mai puţin definit în istoria satului. De acea două lucruri se pun şi se cer clarificate: începutul satului şi restul Vlaicilor în viaţa satului. Încetul satului nu poate fi mai devreme de anul 1100 iar Vlaicii care au trăit prin câţiva căpitani, recrutări de oşti domneşti, pe un teritoriu anumit, mai mare sau mai mic, dar cu principala lor aşezare în Coteşti, deşi căpitanii de oşti, se cunoaşte, făceau parte din armata de curteni a domnitorului. Începutul satului poate să sie mai vechi sau mai nou, însă problema este elucidată prin atestarea istorică a satului,d estul de lăudabilă şi care nu se poate pune la îndoială. În hrisovul din 29 decembrie 1552 al Berevoieştilor, se menţionează că Vlaicu care avea pământ în multe sate, a cumpărat pământ de la vornciul Cotescu, care nu este altul decât Badea Cotescu, încă din vremea lui Vlad Călugărul[3]. Primii proprietari ai satului au fost vornicul Badea Cotescu şi căpitanul Vlaicu. Badea Cotescu se pare că este un urmaş al acelui Cotea, întemeietorul satului.
Hrisovul lui Vladislav al II-lea este datat la 5 august 1452 spune între altele: „daruit-a domnia mea acest stat cinstit cu frumoasa faţă prea cinstită care este deasupra tuturor cinstitelor si darurilor mele, slugilor si boierilor domniei mele, Badea şi Vlaicu, ca să le fie satele anume Coteşti si jumătate din Jugur, partea lui Bol de ocină si de ohabă”. Vlaicu primişte Coteştii impreună cu Badea Cotescu pomenit in hrisovul Berevoiştilor din 1532. Martori la facerea actului au fost: Manea Udriştea, Tudor, Stanca, logofătul Mihail, Cazan al lui Sahac, Cazan al lui Creţu, Coicu al lui Nemeş, Stancul, Stoica spătaru, Puhulea vistierul, Bobul paharnic, Neagoe stolnic, Manea comisul, scriitor al actului Dragomir în cetatea de scaun Tîrgoviste[4]. În Coteşti a avut reşedinţa marele Vornic Belciu, care face parte din Divan în intervalul februarie 1551 - 4 octombrie1553[5]. Dispariţia lui are loc în a doua domnie a lui Mircea Ciobanu; nu se ştiu împrejurările în care a dispărut, dar după unele presupuneri, dispariţia lui este nenormală. Dar „sub Mircea Ciobanul care a domnit în 2 rânduri, au loc mişcări ale boierilor care nu se împăcau cu firea autoritară a domnitorului; mulţi dintre ei îşi pierd din această pricină viaţa”[6]. Hotărnicia din 15 octombrie 1619, stabileşte întinderea satului. Satul se întindea până în Râul Târgului şi până în Mărcuşi; mai departe, hotarul merge până în valea Iaşului, merge prin hotarul abinoasei, Vlădeştilor şi Vlădenilor - aceştia pe raza comunei Mihăeşti, pe drumul Câmpulungului şi hotarul merge iar până la Râul Câmpulungului. La facerea satului a luat parte căpitanul Vlaicu din Coteşti. Din Godeni a luat parte paharnicul Tudor şi Godea. La facerea ei au luat parte 12 boierio: postelnicul Neacşu din Goleşti, logofătul Matei din Poenari, logofătul Dragomir din Jugur, Albu Palavat, logofătul Marcu din Grădiştea, logofătul Vlad din Goleşti, Barbu din Berevoieşti, Tudor paharnicul şi Godea din Godeni, Sitarcă din Lăngeşti şi Stancu din Citceşti. Hotărnicia nu stabileşte suprafaţa satului. Tradiţia stabileşte întinderea satului la câteva mii de poogoane, în componenţa sa intrând şapte sate. Ea glăsuieşte astfel: „Hotarul merge în muchea cea înaltă, tot alături cu hotarul Godenilor, până în vârf în jos la vale, alături cu hotarul Năpârtenilor, până în Jugaştri, prin măgurile cele mici, drept la valea Iaşilor, în sălcii la fântână şi de la fântână drept în vârf, unde se hotărăşte cu Năpârtenii şi cu Rugenii şi apucă muchea în jos, alăturea cu Rugenii, până în ştirbiturile Vâlcelelor şi trece de vâlcelele de dedesuptul fagilor prin frasinii cei mari în obârşea văii Rugenilor, din frasini drept prin făget la muchea Scaunelor şi apucă în jos alăturea cu hotarul Aninoasei, până în păr, după păr apucă muchea cea înaltă pe deasupra Malului Roşu până în hotarul Vlădeştilor şi apucă muchea prin obârşea văii Larvent, până în hotarul Lăngeştilor şi apucă muchea în jos alăturea cu poenile, până în masa de piatră, la vale pe muche până în capăul nucilor la stejarul cel mare şi merge la fântâna Palagului, din fântână trece vadul Bahnei drept la vârf şi apucă muchea de jos, până în obârşea văii Pucinilor şi coboară alături cu hotarul Lăngeştilor până în hotarul Vlădeştilor şi coboară prin poeana de meri la vadul Groşetului şi apucă valea în jos la Bughea şi trece Bughea drept la capătul Mestecenilor, la bolovanii cei albi, din bolovani drept alături cu hotarul Vlădenilor pe drumul Câmpulungului drept şi tot drumul în sus, până în mărul cel pădureţ, la capul Lazului de Josdrept la râul Câmpulungului şi apucă apa în sus iar până în hotarul Grădiştei[7]. Dezvoltarea satului a fost condiţionată într-un anumit sens şi uneori dezavantajată de înfiinţarea mânăstirii Aninoasa de către marele clucer Tudoran Vlădescu, la 1677[8]. La 1746, mitropolitul Neofit a pus aci o inscripţie în care arată că biserica  a fost zidită din temelie de marele clucer Tudoran Vlădescu. Murindu-i soţia şi cucenii, a organizat aci viaţă călugărească şi s-a călugărit lăsând aci averea sa. Arată apoi îmbunătăţirile făcute de Daniil Topoloveanu[9]. Aci la 1821, au fost urmăriţi şi prinşi după o scurtă luptă un grup de arnăuţi şi mavrofori[10]. Unde se află azi locul toponimic Rugeanca spre sfârşitul secolului al XVII-lea, se află satul Răugenii amintit de câteva acte: la 21 mai 1684, Şerban Cantacuzino dă un hrisov prin care fixează moşiile mînăstirii Aninoasa: Răugenii, Slănicul, Corşori, Poenărei, Cîrţieni, Brătieni, etc.[11]. Coteştii lipsesc. La 2 decembrie 1677, vistierul Miriţă din Berevoieşti şi cu fratele său călugărul Rafail dă zapis că dăruesc mînăstirii Aninoasa o delniţă şi un ciric în Răgeni. Au socotit să dea de pomană la mînăstirea Aninoasa din Muscel unde este hramul Sfântul Nicolae toată partea noastră de moşie cîtă avem din sat, din Răugeni, din judeţul Muscel, însă o delniţă şi un ciric din câmp, din pădure, din apă, din siliştea satului şi din tot hotarul, cît se va alege ca să-i fie mînăstirii de moştenire în  veac. Şi şi-au scris părinţii şi pe ei la pomelnic. Şi de se va scula cineva din neamul lor să fie proclet şi afurusit. Mărturii: Mihail Solnicul din Berevoieşti, popa Vasile, Mihai Brătianu, Albul Retevoiescu, Mihai Vătaf de plăeşi, Iane sin Ion, Iane sin căpitanul. Şi a scris numele morţilor în dosul Zapiselor: Varlaam monah, Caplea, Brânduşa,Stanca, Stana şi Stan, Dragomir, Neagoie, Tudor, Muşat, Maria şi Zamfira; vii: Rafail Monahu, Miriţă, Maria, Velica şi Neaga.
Satul Răugeni a dispărut lăsând să dăinuiască locul toponimic Rugeanca, pe unde pe un drum de picior se poate merge la Aninoasa sau veni de la Aninoasa. Fiind proprietatea mînăstirii această moşie a fost decularizată şi Coteştii au primit-o de la stat. Alte acte dispărute de care în cursul lucrării s-a mai amintit au fost: Lăngeşti, Negeştii şi Vlădenii.
La 8 noiembrie 1700, s-a făcut o hotărnicie  pe care mînăstirea Cîmpulung îşi însuşeşte numeroase terenuri din hotarul Coteştilor din partea de est. Primele relaţii ale Coteştilor cu mînăstirea Aninoasa încep la 19 ianuarie 1686 când Daniil Topoloveanu monahul scrie un zapis al Coteştilor în care se spune că Radu împreună cu fraţii lui Gherghine Muşat şi Vlaicu, feciorii monahului Filotei din Coteşti vând părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa o delniţă de moşie în Coteşti care cuprinde din vatra satului, din apă din pădure, din câmp şi 12 locuri de arătură, arătură de o zi din sus de sat spre Godeni în Muscel, cu vad de moară în Rîul Cîmpulungului, la Lez unde a fost şi mai înainte moară şi au vândut moşia pe o taleri - pentru a se plăti de zaharea - dare obligatorie de producte şi vite a Cameniţii. Mînăstirea avea dreptul să ţie şi cîrciumi în Laz, unde deja este cârciumă. Martori: popa Petco şi Vlaicu Ceauşul şi Albul fiul lui Boss şi Arsene, fiul popii Savu din Coteşti şi Ştefan din Godeni. Zapisul era semnat prin punere de deget de Radu, fiul lui Filotei, Gherghine, Muşat, Vlaicu şi Albu. Eu Arsenie, eu Stanciu[12]. De aci se vede că satul deţine moară şi cârciumă  aproape de Râul Tărgului, aceasta dovedind vechea întindere a satului. Din Coteşti mînăstirea Aninoasa şi-a recrutat călugării. Cei mai mulţi călugări erau din Coteşti, Slănic şi Vlădeşti[13]. La 21 aprilie 1686, diaconul Stanciu, feciorul lui Serafim călugărul, împreună cu femeia mea Neacşa din Coteşti judeţul Muscel scriu şi mărturisesc cu acesta al lor adevărat zapis ca să fie de bună credinţă şa mâna Vlaicului logofătul şi a fraţilor dumnealui ca să se ştie că i-a vândut casa cu toată partea de moşie din sat, din Coteşti, delniţe două şi jumătate, din câmp, din pădure, din apă, din uscat şi de peste tot hotarul, cât se va alege şi i-am vândut în preţuri de taleri 23 şi jumătate cu care îşi are plătit capetele, unde au fost datori şi şi-au scos gura de foame. Şi au vândut cu ştirea unchi-său Arsene şi cu a cumnatu-său Nică Grecu că s-au căzut să cumpere, căci a fost şi mai dinainte a dumnealor şi delniţele sânt la împărţeală cu unchi-său Arsene: delniţşa casei jumătate şi delniţa de la biserică jumătate, care se fac toate două delniţe şi jumătate, afară de o delniţă ce a fost vîndută părintelui Teodosie. A scris dascălul Radu Lăngescu.
Eu Stanciu diacon, eu Neacşu, eu Arsenie, fratele lui Serafim călugărul din Coteşti, eu Matei sin Arsenie[14] mărturie, eu Radu, eu Stoica[15]. (21 aprile 1686)
La 29 iunie 1749 s-a întocmit o foaie de zapisele moşnenilor Coteşti cu mînăstirea Aninoasa. Un zapis s-a găsit la Iane Zoicarul la 19 ianuarie 1686, de la Albuţul, feciorul Albului şi de la fratele său Albul şi de la fratele său Pătraşcu din satul Coteşti pentru delniţa Tigăniei[16], ce s-au vîndut lui Teodosie monahul ce a fost ctitor al mînăstirii care pe mirenie s-a chemat aga Tudoran. Un zapis s-a găsit la Pătraşcu de la leatul 1749 ghenarie 19 de la Albu cu fraţii lui: Mihai şi Negoiţă, feciorii lui Boss din Coteşti pentru delniţa Punginii[17]. Un zapis s-a găsit iar la acest Pătraşcu cu leat 1686 aprilie 10 de la Albul, fiul lui Boss din Coteşti la mâna lui Teodosie, monah, ctitorul de moşie din Coteşti. Un zapis s.a găsit iar la acest Pătraşcu cu leatul 1686 ianuarie 19, de la Albul cu fraţii lui anume: Mihai şi Negoiţă, feciorii lui Boss din Coteşti la mîna lui Teodosie monahul, pentru o delniţă din sat din Coteşti ce se cheamă Oniţaru. Un zapis s-a găsit la unchiaşul Ion feciorul Vlaicului căpitanul, cu leatul 1686 ianuarie19, de la  Arsenie, feciorul lui popa Savu dimpreună cu fiul său Matei şi nepoţii săi Stan diacon din satul Coteşti pentru trei delniţi ce scrie zapisul taleri 24 tot din satul Coteşti. O carte de hotărnicie din zilele măriri sale Constantin Basarab Voivod de la leatul 1702 ianuarie 31, pe Inochentie egumenul de la mînăstirea Cîmpulung şi pe şase boieri pentru hotărîrea moşiei din sat din Coteşti care această carte s-a dat la mîna egumenului chiar Mihail şi la moşneni, iar nu s-a oprit la mitropoliue. Un zapis s-a găsit la mîna Pîrvului, fecior lui Apostol diaconul de la leatul 1686 ianuarie 190 de la Radu împreună cu fraţii lui anume: Gherghina, Muşat şi Vlaicu, fecior lui Filotei, monahul din Coteşti la mîna lui Teodosie monah,  ctitorul pune o delniţă ce le-a fost vîndut-o Apostol, feciorul Colţii din Coteşti. Un zapis s-a găsit la Pîrvul, fecior al diaconului Apostol de la leatul 1686 iunie 4 de la Borea şi cu nepotul său Radu din Coteşti pentru delniţa Albului. O foaie de 37 de delniţe ce scrie cumpărăturile de la cine şi cu văleaturile lor. Un zapis ce au dat toţi moşneni la mîna lui Ilarion Dichiul pentru aceste zapise de cuprindere ca să le dea moşneni şi acum s-au dat septembrie întîi leat 1748. Un zapis s-a găsit la Ştefan Motreanu furat pentru o delniţă vîndută de monah Bogoslov, dimpreună cu feciorii lui: Mihai şi Negoiţă la mîna părintelui Inochentie egumenul Aninoşanu pentru delniţa Oniţii. Noembrie 10 leat 1700[18].
Douzecişinouă de ani mai înainte, la 16 iulie 1720, s-a întocmit foaie de toate zapisele Coteştilor, care au vâdut terenuri mânăstirii Aninoasa. Un zapis al lui Albuleţ. Feciorul lui Albu din Coteşti care vinde părintelui Teodosie livada de zestre de la Copaci care este alăturea pe dinsus cu locul pe care lea cumpărat sfinţia sa de la Borea. Un zapis pe care Bratul Miriţă din oraşul Câmpulung împreună cu feciorii săi: anume Gheorman, Radul, Ion scriu şi mărturisesc cu acest zapis ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui Teodosie ca să ştie că i-a vândut soţiei sale trei livezi dinspre soare răsare, anume Fântâna Comanii. Logofătul Arsenie împreună cu vărul său Albu, fiul lui Bos din Coteşti dă un zapis la mâna episcopului Grigorie al Buzăului ca să ştie că i-a vândut o delniţă anume Foia în satul Coteşti. Feciorii lui Tănase, nepoţii lui Bos din Coteşti judeţul Muscel scriu şi mărturisesc prin zapis ca să fie de bună credinţă la mâna părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa ca să se ştie că i-au vândut partea lor de moşie din sat din Coteşti, dar delniţe peste tot hotarul[19]. La 1702, s-a făcut hotărnicie moşiei din satul Godeşti unde mânăstirea avea 34 de delniţe[20]. Şase boieri care se va iscăli mai jos, care sânt luaţi cu porunca lui Constantin Vodă de ieromonahul Inochentie, egumenul mânăstirii Câmpulung şi Aninoasa să se aleagă moşie din satul Coteşti a mânăstirii de către sătenii de aci; ei împreună cu al doilea portar s-au sculat şi s-au strâns în satul Coteşti şi a luat egumenul toate scrisorile pe care le-a avut de cumpărătoare, de s-au citit fiind şi moşnenii de faţă şi s-a ales partea mânăstirii cu 34 de delniţe, iar a moşnenilor iarăşi 34 de delniţe. Egumenul a voit să-şi comaseze moşia, dar moşnenii au voit să stăpânească ca şi în anul trecut, iar cei şase boieri au mers din malul lui Rătund în sus muchea câtă moşie zăvârneşte[21], spre Răugeni şi în muchie în sus, în hotarul Năpârtenilor[22]. Bătaia toată. Egumenul s-a plâns că nu i s-au dat acei moşneni care erau cu dreptate. Pentru ca să nu se strice treaba începută, moşnenii s-au rugat de părintele şi au mai ales o seamă de moşie de au dat-o mânăstirii din muchea Bătaia în josul Muscelului spre Bughea până în Crucea de piatră a diaconului Stoichii şi din cruce în jos într-un stejar înfierat şi mai la vale într-un jugastru, mai jos într-un ulm şi printr-un anin gârbov şi drept la vale într.o vâlcea şi mai la vale într-un stâlp şi drept în Bughea într-un anin şi pe apa Bughii în jos, până drept părul cel înfierat, din jos şi , prin păr la coastă, drept prin copacii înfieraţi în vârf şi din cea parte de Bughea spre Grădiştea pe unde au pus hotarul ceilalţi şase boieri de an[23] ca să ţie mânăstirea unde i-a venit şi moşnenii unde le-au venit. Şi din acest hotar, tot hotarul Coteştilor, până în hotarul Vlădenilor şi dincolo de bughea şi de cea parte până în iazul Câmpulungului, să fie tot în două. Dragomir logofătul din Româneşti: Miriţă logofătul din Stâlpeni, Arsenie, logofăt din Mihăeşti; Iane, logofăt din Ratevoieşti, Fiera, logofăt din Tămăşeşti, Stan din Jugur şi Stan Mioveanu[24]. La 18 iulie 1713, popa Radu, ferciorul lui Dumitru Slujitoru şi nepot al Tatului Hâtierul din Coteşti scriu acest zapis ca să fie de mare credinţă mânăstirii Aninoasa din judeţul Muscel, unde se prăznueşte hramul Sfântul Nicolae şi părintelui egumen Daniil şi la tot soborul mânăstirii ca să se ştie că având moşie în Coteşti dar partea unui moş toată câtă se va alege din sat şi cu pometurile, câtă se va alege din câmp, din afară şi de peste tot hotarul pentru că trei moşi au fost. Un moş ţine Mihai şi cu frate-său Negoiţă, feciorii lui Bos, alt moş ţine Albu cu fraţii lui, iar al treilea îl ţine el, care a fost al lui moşi-său, Tatăl fratele Gherghinei şi al Vlaicului, feciorul Neagului Ciortii, afară dintr-o livede ce se cheamă Stupina pentru că a dat-o de pomană vărului său preotul Gheorghe. El a dat toată partea sa de pomană la mânăstire, pentru sufletul său, al părinţilor şi al moşilor săi ca să fie pomeniţi. Actul este scris de Răuţă cu zisa preotului Radu. (18 iulie 1713[25])
La 1 iulie 1720, s-a făcut hotărnicie de 12 boieri a moşiei Coteşti a mânăstirii Aninoasa, rânduită din porunca lui Nicolae Alexandru Voevod, cu răvaşe domneşti, cu Fota al doilea portar, luîndu-l de la mitropolitul Daniel ca să aleagă şi să hotărască toată partea de moşiei ce are mînăstirea Aninoasa în hotarul Coteştilor din judeţul Muscel de către alţi moşneni ce a avut părintele Teodosie de la moşneni din Coteşti de3 cumpărătoare şi la moartea lui Teodosie, neavînd pe nimeni din neamul lui ca să lase mînăstirea aceluiaşi avînd pe părintele mitropolit Daniel încă de mic călugărit la această mînăstire, a lăsat mînăstirea în grija sfinţiei sale, ca să fie purtător de grijă, a venit însuşi sfinţia sa, ca să descopere această  moşie, din gîlcevile ce avea şi cu unii şi cu alţii. S-au strîns cei doisăprezece boieri împreună cu Fota al doilea portar, s-a strîns la această moşie fiind şi mitropolitul de faţă şi egumenul mînăstirii Aninoasa chiar Hridantie şi  a scos egumenul cărţile şi zapisele ce au avut de cumpărătoare în acel hotar, aşijderea şi moşnenii cărţile lor şi s-a tras moşie pe trei locuri ca deobicei şi cîţi stînjeni s-au aflat la fiecare trăsură şi s-a ales la mânăstirea Aninoasa 34 de delniţe, afară de partea înfundată. (1 iulie 1720).

Boieri hotarnici: Neacşu vornic, Alexandru vornic, Radu Romanescul, Hristea judeţul din Cîmpulung, Duminică Cupeţul[26], Brizea logofătul şi Alexandru Piteşteanul[27]. La 4 ianuarie 1753, moşnenii din Coteşti dau zapis la mîna judeţului Constantin, pentru că ajungându-i vreme de nevoie şi rămînînd şi rămăşiţă de de bani mulţi din ploconul steagului şi de sfertul lui noembrie şi împrejurându-i şi văcăritul, s-au înspăimîntat şi neavînd cum face s-au rugat de judeţul Constantin de le-a făcut  bine cu taleri şi pentru aceşti bani i-au pus zălog un codru de loc de livezi din Muscel, care moşie a fost împresurată de Vlădica Daniel, cum merge în sus, despre apus de apa Bughii, pînă în crucea popii Stoichii, cum merge în sus pînă în malul lui Răspunde, pe despre apus de se hotărăşte cu Răugenii şi cu Năpîrtenii în sus şi cu Berevoieştii şi pe unde se va arăta dumnealui că moşia a fost împresurată peste tot. Iar cînd va putea să-i dea toţi banii, el să le slobozească moşia. (4 ianuarie 1753)
Eu Pătraşcu, Radu, Iane, Necula, Ion, Gheorghe, Constantin, Bos, Radu, Tudora[28].
Coteştii aveau prin proprietarii care le acaparaseră pămînturile legătura cu Ştefăneştii, unde aceaşi proprietari aveau dealuri cu vii. Dintr-un document care nu are anul precizat, probabil a fost emis după 1369 şi înainte de 1574 spune că scria jupîn Dragomir mare vornic o carta către Vlaicu paharnicul din Coteşti ca să-şi ţie vecinii şi vinăriciu din Dealul Ştefăneşti cum s-a tocmit cu egumenull mînăstirii Curtea de Argeş, încă din zilele lui Mircea Voevod. Şi dă poruncă egumenului Serafim în fiinţă, din partea acelei mînăstiri să ţină întocmirea pe care a ţinut-o Vlaicu cu alţi egumeni. O menţiune spune: s-a dat jupîniţei Nedelea cînd a hărăzit viile ei din Ştefăneşti[29].
În aceeaşi perioadă sau mai înainte, s-a făcut o migraţiune la schitul Urecheşti, aproape de Rîmnicu-Sărat; condiţiile de muncă fiind apăsătoare, migraţioniştii au părăsit moşia schitului şi s-au aşezat pe alte  moşii unde au înfiinţat un sat nou şi i-au dat numele de Coteşti. Migraţiunea din Coteşti s-a produs în două direcţii: spre Valea Iaşului şi Coteştii Vrancei. Nu se poatre preciza cînd s-a făcut această migraţiune, cînd a dispărut Iaşul, atunci sau mai înainte. După o părere mai veche, Iaşul a dispărut curînd după 1690. Se poate să fi fost o aşezare redusă. Fiindcă nu este atestat istoriceşte şi nici alte documente nu-l menţionează. Din monografia satului Coteşti din judeţuzl Vrancea rezultă că acesta a fost întemeiat de Stan Cotea[30] care a adus colonişti din Muscel sau Argeş. Timpul în tradiţie are înţelesuri uluitoare. Periode foarte lungi devin scurte şi invers.
Sânt şi în Coteşti dovezi că situaţia moşnenilor se înrăutăţeşte căci la 4 ianuarie 1753 o parte din moşneni se împrumută co o sumă de bani la Constantin judeţul Câmpulungului cu motivarea: ajungându-ne vreme de nevoie şi rămânând şi rămăşiţă de bani mulţi din ploconul steagului  şi din sfertul lui noembrie şi împresurându-ne şi văcăritul, ne-am împrumutat şi neavînbd cum face ne-am rugat de dumnealui judeţul Constantin. Pentru aceşti bani i-am pus zălog un codru de loc de livezi de Muscel[31].
În anii 1780-1786 s-a făcut hotărnicie de către Fălcoianu, punîndu-se capăt proprietăţii devălmaşă. Celor 17 cete li s-a dat cîte patru chingi şi li s-a permis să iasă din indiviziune, dar au revenit curînd neputînd face faţă impozitelor. Cele şaptesprezece cete erau încadrate în trei meşi: Bos, Colţ şi Căpăţînă. Din Bos fac parte: Iosif, Albuţ, Sîrbu, Bănică; din Căpăţînă: Necula, Ciocan, Napotă, State, Tudora, Darcioman, Pădureanu şi Becuţ: din Colţ: Suţa, Voican, Andriţoiu şi Pătrăşcan. Unii din moşneni au ajuns clăcaşi. Urmaşii lor spuneau încîntaţi: „Am pus mînă de la mînă şi i-am scos pe boieri din sat”. Odată cu această hotărnicie satul a început să decadă, populaţia a început să descrească. Hotărnicia a fost încheiată la 25 mai 1786. Cele două silişti despărţite de gârlă aveau 240 de pogoane iar câmpul 34 de delniţe.
La 1827, a mai făcut o hotărnicie Ilia Vlădoianu Condicaru pentru a stabili hotarul între Godeni şi Coteşti. La 1830, a mai făcut o hotărnicie Alexandru Popovici.
În perioada 1786-1830 şi-au făcut apariţia pe raza satului cîţiva mari proprietari: Nicolae Rucăreanu, Nicolae Brăneanu, Lucian Viareşanu, Nicolae Ştefănescu şi Dinică Vlădescu. Nicolae Ştefănescu avea administraţia moşiei unde a locuit Nicolae D. Andriţoiu. Avea povarnă şi chinga lui se numea Chinga Povernii[32].
Nicolae Rucăreanu a fost cea mai importantă personalitate din prima jumătate a secolului al XIX-lea. A murit la 23 aprilie 1848. Era fiul lui Gheorghe Smerna, numit în urmă Rucăreanu, romîn din părţile Macedoniei căsătorit cu Stanca, fiica marelui clucer Apostol. El a primit de la tatăl său o însemnată avere. Această avere a sporit-o făcînd comerţ întins cu vite, brînzeturi şi cherestea şi cumpărînd proprietăţi la Rucăr, Dragoslavele, Bădeni, Stoeneşti, Nămăeşti, Valea Mare, Suslăneşti şi Coteşti. El a ajuns cel mai mare proprietar din nordul Muscelului. A împrumutat mereu oraşul cu mari sume de bani. În 1803 era treti logofăt şi epistat al oraşului, serdar şi sluger înainte de 1820 şi apoi iarăşi treti logofăt[33]. La 1832, împreună cu Scarlat Iorga, s-.a oferit să facă clădirea şcolii primare pe suma de 12.000 de lei[34]. La 1840, apare enoriaş la biserica Bradului, venind după serdarul Pavlache Apostolescu şi Grigore Apostolescu, pare cu rang de treti logofăt[35]. A fost un cunoscut arendaş de munte făcând negoţ cu vite, brânzeturi şi unt. În 1824 primeşte în arendă munţii oraşului şi actele le face în faţa domniei în Bucureşti[36].
Lucian Vieroşanu a avut moară în dreptul casei lui Petre Andriţoiu. Metocul şi conacul le-a avut la Ghiţă al lui Enache. Nicolae Rucăreanu a avut terenuri la Plotogea. Suhat şi Gurguiata şi în ambele muscele; poseda circa 300 de pogoane. Nicolae Brăneanu a avut proprietate unde s-a construit şcoala nouă. Constantin Bratu a avut o chingă de pământ, chinga Bratului sau Brătuleasa pe care au cumpărat-o Niţă Bloncuţ şi Bratu Voican[37].
Un capitol important sau mai degrabă un subcapitol în cadrul acestui capitol ar fi: „Proprietarii Coteştilor” în care nu ne referim la proprietatea feudală şi nu la obştea satului sau proprietarii moşneni pe care actele îi menţionează în diverse timpuri. Vladislav al II-lea în documentul său din 5 august 1452[38] dăruieşte lui Vlaicu, Badea şi Radu satele Coteşti, jumătate din Ştefăneşti, Goleşti şi Cristineşti, Teleşti şi Jugur.
La 5 iulie 1546, beneficiari ai hrisovului domnesc sunt pârcălabul Mihnea, slugerul Badea şi lui Vlaicu, lui Mihnea, fraţi ai lui Vlaicu, dă ocină în Ageşti, jumătate din a patra parte, partea lui Stoica din Coteşti şi a soţiei sale Dobra, pe care l-a dat aceştia lui Vlaicu logofătul. Fraţii lui Vlaicu au avut pâră din partea lui Barbu, fiul lui Agă[39]. La 29 ianuarie 1574, marele vornic Dragomir dă carte paharnicului Vlaicu din Coteşti ca să-şi ţie partea din moşie din Dealul Ştefăneştilor cum s-a stabilit cu egumenul mânăstirii Curtea de Argeş încă din vremea voievodului Mircea Ciobanul[40]. Cu doi ani mai înainte, la 19 ianuarie 1572, voievodul Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu cu fraţii săi: Dragomir, Albu şi Nan ca să le fie ocină în Berevoieşti, partea logofătului Vlaicu, , pentrucă au cumpărat pentru 7700 de aspri fără delniţa lui Stoica pe care a vândut-o Vlaicu lui Stoica. Lacul se afla la Slănic. Între martori este un Vlaicu din Coteşti[41]. La 22 ianuarie 1572. Alexandru Mircea dă poruncă lui Vlaicu logofătul şi fratele său Mihula ca să le fie satul Năpîrtenii tot. Moşia a fost cumpărată de moşul Pătru postelnicul de la Bîrca şi de la Voica, pe 200 de forinţi. Împotriva logofătului Vlaicu s-au ridicat Ştefan şi Bran din Răugeni care au pierdut[42]. La 13 iulie acelaşi an,  acelaşi voevod dă poruncă lui Dragomir, Lazăr şi Ivaşcu ca să le fie un vecin anume Stan al lui Mogoş din Ştefăneşti fiindcă l-au cumpărat Dragomir cu fraţii săi de la Stanciul fiul lui Badea al lui Belciu din Coteşti şi patru mii de aspri. Stanciu voinde lui Stan din Ştefăneşti[43]. Alexandru Mircea dă poruncă lui Mihail şi Micu ca să le fie moşie în Poiana Aldii din partea lui Amza şi Niculiţii, pe preţul de 400 de aspri. Au mai cumpărat din partea Drăganului şi a Pasului şi a Zboarei pe preţul de 750 de aspri. Au cumpărat-o Ion şi Mihai[44]. La 25 septembrie 1572, Alexandru Mircea dă un hrisov logofătului Lăudat ca să stăpânească satul Bârcii cu munţii Iezerul şi Gaura; satul a fost de moştenire al jupâniţei Pârva, fica postelnicului Badea. Jupâniţa Pârva şi fiul ei Vlaicu au dat lui Lăudat a treia parte din sat iar pe celelalte două a primit 34000 de aspri. Lăudat a îngrijit-o până la moarte; a vindecat-o de o boală grea. Lăudat a cumpărat de la Pârva şi moşia Ruda[45]. La 28 mai 1577, Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu din Berevoieşti şi lui Dragomir, Albu şi Nan ca să nu mai aibe pâră din partea lui Drăguş. Acesta a primit ocina cumpărată împreună cu Radu, pe care au cumpărat-o de la logofătul Vlaicu din Purcăreni. Au cercetat cauza 12 boieri, dar n-au dat dreptate lui Drăguş. S-au delegat alţi patru boieri între care şi logofătul Vlaicu din Coteşti. S-a constatat că ocina este a lui Radu cumpărată de la logofătul Vlaicu din Piscani. Drăguş a pierdut cauza[46]. La 29 mai 1573, Alexandru Mircea dă ocină în Poenari lui Dan, partea lui Crăciun, tatăl său şi partea lui Stoica şi că a plătit fără Crăciun, tatăl lui Dasn, 12000 de aspri. Ripa a pierdut cauza[47]. La 28 mai 1575-1577, Alexandru Mircea dă poruncă lui Radu din Berevoieşti şi lui Dragomir, Albu şi Nan ca să nu aibe pâră din partea lui Drăguş. Acesta a pârât că are ocină împreună cu Radu pe care a cumpărat-o de la logofătul Vlaicu din Purcăreni. Au fost delegaţi patru oameni să cerceteze între care şi Vlaicu logofătul din Coteşti şi Drăguş a pierdut cauza[48]. La 12 iulie sau august 1578, Mihnea voevod dă pe runcă logofătului Drăghici şi jupîniţei Despina şi surorei ei Calea ca să fie părţile ei de ocină de la Brătienii de sus, vecini, mori şi munţii Drăghina şi Zbuciumatul; Drăghici şi Despina să stăpânească şi jumătate din satul Runcul de pestre Olt, cu vecinii, pădure şi vii, să aibe ocine la Viţicheşti, partea lui Mogoş toată, din sat, din cîmp, pădure şi vii din partea lui Ilarion şi să stăpâmnească şi un sălaş de ţigani şi lui Oprea să stăpînească şi viile de la iscul Burcea pe care le au de la părinţii lor, jupîn Sîrbul logofătul şi Calea, morţi de ciumă, iar surorile Despinei, Preda şi Stanca să nu stăpîneasca nimic pentru că nu i-au îngrijit pe bătrîni. Martor a fost si Badea din Coteşti. Stanca si Preda au pierdut cauza[49]. La 1 septembrie 1578 sau 31 august 1579, voievodul Mihnea dă poruncă mânăstirii Vieroşi să stăpânească satele Vieroşi şi Mărăcineni, Izvorani, Partea Vişei, pe care a cumpărat-o  Ivaşca, de la Stanciul din Coteşti, ginerele Vişei, pe preţul de 8000 de sapri[50] . La 11 martie 1584, voievodul Petre Cercel dă poruncă lui jupîn Balea, mare comis, si lui Ştefan logăfătul si jupîniţei Calea ca să le fie ocinile, vecinii si ţiganii, părţile unchilor lor, Dumitru şi Stanciu din Sălătruc, Fîntînele, Placicei şi viile din Coruşca. Murind in Transilvania au lăsat averea nepoţilor: Calea, Rada şi Vlădaca. S-au ridicat Radu si Mihai din Gemenele, cu fiul lui Badea din Coteşti. Au pîrît ca unchii lor au vîndut nişte zestre din Vereşti. Stanciu şi Dumitru au dat nişte zestre nepoatei lor Calea, pentru că i-au îngrijit pe cînd se aflau in ţări străine. Marele comis Balea, logofătul Ştefan şi Calea au obţinut cîştig de cauză[51]. La 5 noiembrie 1619, Voica logăfăt din Coteşti face parte dintr-o delegaţie chemată să rezolve un litigiu dintre Stanciu Cotescu si marele ban Ianache[52]. La 26 ianuarie 1626, Alexandru Cuconul dă poruncă lui Matei, fiul postelnicului Radu din Mihăeşti ca să-i fie un ţigan Rîpa, care a fost de moştenire al postelnicului Radu. Intre martori care au fost de faţă înaintea domniei este şi Voica logofătul din Coteşti[53]. Voica mai apare martor şi în zapisul lui Simion care ia o sută douăzeci de galbeni cu imprumut[54]. Voica logofătul apare martor şi in zapisul megieşilor din Ţigănesti[55]. La 24 septembrie 1626, apare martor Vlad grămăticul din Coteşti cand Slănicul de Jos se împrumută pentru a se judeca[56]. La 5 iunie 1628, Alexandra Iliaş întăreşte ocini în Ştefăneşti mînăstirii Argeş care avea neînţelegeri cu comisul Ştirbei din Orbeasca si cu logofătul Tatul din Orbeasca, ginerele lui Voica, logofătul din Coteşti[57]. Din hrisovul din 16 septembrie 1629, rezultă că logofătul Tatul din Orbeasca, ginerele lui Voica, logofătul din Coteşti avea proprietate in Ştefăneşti [58]. La 16 septembrie 1628, Lăudat feciorul Badei din Coteşti dă zapis lui Matei clucer si jupînesei Păuna că i-a vîndut ocina lui din Coteşti. Ocina a fost vîndută pe preţul de 2 600 de asprii[59]. La 10 octombrie 1628, Alexandru Iliaş da ocină în Coteşti clucerului Matei si jupîniţei Păuna din partea lui Lăudat fiul lui Badea, delniţa lui Stanciu, logofătul, unde au stat părinţii lui Lăudat şi delniţa lui Şerban şi delniţa lui Pieliţă care au fost vecinii lui Lăudat şi locul de la Ţigănie[60]. La 26 decembrie 1629, Neagoe fiul lui Tatul, fratele Colţii din Coteşti, vinde un Tatul logofătul un rumîn Şerban cu delniţa lui. A vândut cu ştirea fratelui său Colţea pe preţul de 3300 de aspri. Au fost martori: popa Stoica din Coteşti, Vlaicul cel mare şi Vlaicul cel mic şi fratele său Colţea şi Badea. Lupul Lădău şi Neagul Rugină şi Vlaicul Dârlogul şi Gheorghe Meşterul şi tot satul Coteşti[61]. La 17 ianuarie 1650, logofătul Lăudat, feciorul Bădeşii, dă un zapis nepotului său Tatul logofătul căruia i-a vîndut un rumîn pe care l-a avut la moşie în Coteşti, dar Vlaicul, feciorul Nicului cu delniţa lui şi l-a vândut pe 3300 de aspri. Martori au fost vărul său Colţea, cu fratele său Nragoe şi vără-său Vlaicu  Popii şi Neagoe Pungină din Coteşti[62]. La 5 ianuarie 1631, Lăudat fiul lui Badea din Coteşti dă un zapis că a primit 1450 de aspri de la logofătul Tatul şi a pus o delniţă zălog,  urmă a lui Bolovan, cu tot ce a avut din cîmp, din sat. Martori: popa Stoica din Coteşti[63].Un document fără zi şi fără lună, din 1632, arată că Mihalce3a şi soţia sa Despa vînd moşie în Coteşti lui Matei logofăt. Vînzarea s-a făcut  pe preţul de 90 de ughi[64] la 21 ianuarie 1632, Nenciul vinde lui Matei clucer o delniţă în Coteşti. Nenciul era fiul lui Stanciul din Coteşti; el dă un zapis la mîna clucerului Matei că a vîndut o delniţă părintească, din Coteşti, cu vărul său Vlaicu şi Badea Ciortăşelul. Moşia  a fost vîndută pe preţul de 2200 de aspri. Între martori este şi Manea Godeanu[65]. La 16 septembrie 1628, Lăudat al lui Badea vinde lui Matei Clucer şi jupânesei lui Păuna mai multe delniţe de moşie[66]. La 10 octombrie 1628, Matei Clucerul este întărit  pentru cumpărăturile făcute de Lăudat[67]. La 1629, Lăudat fiul lui Badea şi Lezu din Coteşti vînd 4 delniţe[68]. La 1629 se dă întîrire lui Matei logofătul asupra delniţelor de la Lăudat, Stanciu, Şerban şi alţii[69]. La 26 decembrie 1629, Neagul, feciorul lui Tatul, vinde logofătului Tatul un rumîn cu delniţa lui[70]. La 17 ianuarie 1630, Lăudta, logofăt, feciorul lui Badea al lui Bădescu, vinde nepotului său Tatul, logofăt, un rumîn cu delniţa lui[71]. La 1630, postelnicul Mihalcea şi soţia lui Despa vînd lui Matei logofătul, moşia cu rumînii[72]. La 5 ianuarie 1631, Lăudat al lui Badea se împrumută la Tatul logofăt cu zălog, delniţa lui Bolovan[73]. La 1632 Matei Basarab dă o carte în care scrie să ţie Matei logofătul  toată partea lui de moşie a Colţii pentru pagube ce i s-au făcut[74]. La 1632, Nan, fiul lui Stanciu, vinde delniţa părintească[75]. La 1632, Mihalcea postelnicul cu jupîneasa lui Despa, vînd lui Mateiu logofătul partea lor care se va alege[76]. La 3 mai 1633, Andrei judeţul din Piteşti, vorbeşte de un rămăşag şi de judecata Colţii[77]. Preotul din Coteşti vinde două delniţe pentru o pagubă făcută de Colţea[78]. La 1633, Andrei judeţul dă un zapis din Piteşti lui Bratu vătafu şi altor boieri pe care i-a luat Matei clucerul judecători pentru paguba ce i-a făcut-o Colţea[79]. La 1633, Matei Vodă dă o carte în care scrie lui Matei judeţul tot pentru această judecată a Colţii[80]. La 20 martie 1636, Sas şi alţii vînd lui Ghinea Turculescu şi fratelui său Mihnea un loc[81]. La 25 iulie 1638, Matei Basarab dă o întărire lui Tatul logofătul pentru cumpărători şi rumâni[82]. La 1638, Coman din Coteşti zălogeşte lui Stroe trei livezo pentru mare nevoie plata mierii domneşti[83]. În februarie 1665, mai mulţi săteni încredinţează pe marii boieri despre partea de moşie ce are jupîneasa lui Voica  logofătul în curtea boerească[84]. La 15 martie 1666 lui Tudoran slugerul i se întăreşte stăpînirea pentru moşie şi rumîni[85]. La 11  mai 1671, Radu zălogeşte către logofătul Radu două livezi pentru banii luaţi cu împrumut[86]. La 15 februarie 1675, Radu zălogeşte două livezi la logofătul Radu Ganghel pentru banii luaţi cu împrumut[87]. La 15 mai 1675, Arsenie pune zălog către Chiriţă din Cîmpulung două livezi pentru banii luaţi cu împrumut[88]. La 22 iulie 1678, Radu clucer şi cu fratele său Ioachim, feciorul lui Matei clucerul din Piscani vînd lui Teodosie monahul de la Aninoasa toată partea lor de moşie[89]. La 1678, clucerul Radu şi fratele său Ioachim fac zapis pentru a vionde moşia părintelui Teodosie[90]. La 2 aprilie 12680, Teodosie monahul vinde nişte delniţe de pămînt episocpului Grigorie de la Buzău[91]. La 1 iunie 1683, Stanciu al popii Serafim pune zălog la popa Nicula livada Găvanele pentru un împrumut  de bani fără dobândă[92]. La 1683,  s-a făcut însemnare de zapisele luate odată cu însemnarea delniţelor[93]. La 28 aprilie 1684, Neaţă şi cu fiul ei Stoica vînd un loc fîn bun lui Bratu Miriţescu[94]. La 25 iulie 1684, Bos şi cu fratele său Tănase vînd lui Bratu Miriţescu din Câmpulung două livezi în Muscel[95]. La 1684 s-a dat întărire de stăpînirea mînăstirii Aninoasa şi poruncă pentru cercetarea hotarelor[96]. La 1 noembrie 1685, Luca şi feciorii săi vînd rumînii cu delniţa lor lui Vlaicu Iuzbaşa pentru a se plăti de zahareaua Cameniţii[97]. La 19 ianuarie 1686, feciorii lui Bos vînd monahului Teodosie delniţa de la Suţa şi un vad de moară pe apa Cîmpulungului[98]. La 19 ianuarie 1686, Albuţiu cu confraţii săi vând lui Teodosie monahul delniţa Ţigăniei dinspre Godeni şi cu vad de moară în rîul Cîmpulungului[99]. La 19 ianuarie 1686, Bîra vinde părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa delniţa Bungina cu vad de moară şi loc de cîrciumă[100]. La 19 ianuarie 1686, feciorii lui Filotei monahul vând lui Teodosie monahul o delniţă de moşie în Muscelul dinspre Godeni[101]. La 19 ianuarie 1686, Arsenie fiul popii Sava vinde lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa, o delniţă şi jumătate de moşie în Muscelul dinspre Godeni ca să plătească zahareaua Cameniţii[102]. La 10 aprilie 1686, Albu, fiul lui Bos, vinde lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa o delniţă de moşie în Muscel[103]. La 25 aprilie 1686, Borea, fratele lui Colţea, vând o delniţă cu 12 locuri lui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa[104].  La 23 mai 1686, Arsenie logofătul cu vărul său Albul vînd episocpului Grigorie delniţa Foaie pentru Schitul Goleşti[105]. La 2 iulie 1686, Albuleţ, fiul lui Albu vinde livada de la Copaci către părintele Teodosie de la mînăstirea Aninoasa[106]. La 2  iunie 1686, feciorii lui Badea vînd părintelui Teodosie două delniţe de pământ  şi un vad de moară în rîul Cîmpulungului[107]. La 4 iunie 1686, Borea şi nepotul său Radu vând schitului Goleşti delniţa Albului[108]. La 29 iunie 1686, feciorii lui tanasie vând părintelui Teodosie două delniţe cu vad de moară pentru plata zaharelei Cameniţii şi birul cailor[109]. La 7 iulie 1686, Arsenie al lui Silvestru, monahul se împrumută de la părintele Teodosie de la mânăstirea Aninoasa punându-i zălog delniţa de la biserică[110]. La 14 iulie 1686, Berea vinde Schitului Goleşti delniţa lui Albu[111]. La 8 august 1686, popa Lăudat din Câmpulung vinde o delniţă de moşie părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa[112]. La 10 august 1686, Albul feciorul lui Bos dă un zapis pentru moşie către Teodosie[113]. La 20 august 1686 uncheaşul Borea vinde părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa două delniţe de moşie în Muscelul de Sus[114] La 20 august 1686m unchiaşul Borea se împrumută de la părintele Teodosie ca să plătească zahareaua Cameniţei punându-i zălog o delniţă de moşie[115]. La 10 ianuarie 1687, feciorii lui Stan Găngălei din Câmpulung vând părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa o livadă din Valea Bătăii pentru a nu muri de foame[116]. La 24 ianuarie 1687, Vlaicu şi Micudă din Câmpulung vând schitului Goleşti locul numit Dosul Coteştilor[117]. La 2 martie 1687, Albu, feciorul lui Boss vinde schitului Goleşti livada cea cu tei pentru a plăti pe tatăl său şi pe fraţii săi fugiţi de la bir[118]. La 4 ianuarie 1688, logofătul Radu Găngălie din Câmpulung vinde lui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa 4 delniţe în Muscel[119]. La 9 ianuarie 1688, Necula al Gherghinei din Câmpulung vinde lui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa trei livezi în Muscel[120]. La 18 martie 1691, Bratu Miriţescu zălogeşte două livezi dincoace de apa Bughii către monahul Teodosie de la mânăstirea Aninoasa, că i-a plătit o datorie ce o avea către Iosif Cliserul de la mânăstirea Câmpulung[121]. La 23 martie 1691, popa Petco vinde delniţa casei cu locurile ei părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa[122]. La 26 martie 1691, Vlaicu Iuzbaşa şi cu fraţii săi dăruesc părintelui Teodosie o moşie ce merge spre berevoieşti[123]. La 29 martie 1691, popa Petco, ginerele lui Borea vinde o casă cu pivniţa şi locul ei către părintele Teodosie[124]. La 30 martie 1691, Radu nepotul lui Borea vinde delniţa casei împreună şi cu alte locuri părintelui Teodosie de la mînăstirea Aninoasa[125]. La 30 martie 166691, Stoica fiul lui Neagoe Coracul vinde tot părintelui Teodosie o delniţă de moşie, iar alte două delniţe le dăruieşte mînăstirii Aninoasa[126]. La 14 aprilie 1691, Rădana călugăriţa, fiica lui Dsuca Legănaru din Godeni, vinde părintelui Teodosie o livadă în Muscel[127]. La 15 decembrie 1691, se dă un răvaş către şase hotarnici să aleagă cumpărătorile lui Teodosie monahul şi ale schitului Goleşti[128].La 20 ianuarie 1692, se dă carte de blestem pentru alegerea părţilor de moşie cumpărate de monahul Teodosie de la mânăstirea Aninoasa şi de călugării de la Schitul Goleşti[129]. La 24 ianuarie 1693, se dă răvaş către 6 boieri ca să aleagă toate cumpărătorile  făcute de Teodosie monahul de la mânăstirea Aninoasa[130]. La 30 septembrie 1693, se dă o foiţă de delniţe de moşie cumpărate de Teodosie monahul de la mânăstirea Aninoasa[131].La 31 decembrie 1693 se întocmeşte o listă de zapisele date de Ghenadia ieromonahul părintelui Teodosie de la mânăstirea Aninoasa pentru moşia răscumpărată[132]. La 11 ianuarie 1694, se dă răvaş către 12 boieri să aleagă moşiile mânăstirii Aninoasa[133]. La 19 iunie 1697, s-a făcut un izvod de delniţe[134]. La 21 septembrie 1697, Inochentie monahul de la mânăstirea Aninoasa dă 50 de oi Schitului Goleşti pentru o rămăşiţă de 50 de lei din cumpărarea unor moşii[135]. La 28 octombrie 1698, se face schimb de moşii între nepoţii lui Radu Armaşu, Constantin şi Grigoraş, cu moşnenii din Urecheşti[136]. La 12 mai 1700, ieromonahul Stefan de la schitul Goleşti vinde părintelui Inochentie de la mânăstirea Aninoasa cinci delniţe de moşie[137]. La 31 octombrie 1700 sse dă  răvaş către şase hotarnici să aleagă moşie mânăstirii Aninoasa[138]. La 7 noiembrie 1700 se face hotărnicie a şase boieri pentru moşia mânăstirii Aninoasa[139]. La 10 noiembrie 1700, monahul Bogoslav şi cu feciorii săi fac schimb de delniţe cu egumenul Inochentie de la mânăstirea Aninoasa[140]. La 13 ianuarie 1702 se dă poruncă către şase boieri să aleagă moşia mânăstirii Aninoasa[141]. La 31 ianuarie 1702 se face hotărnicie mânăstirii Aninoasa de către şase boieri[142]. La 31 ianuarie 1702, sătenii se învoiesc cu egumenul Inochentie de la mânăstirea Câmpulung şi Aninoasa de a-i mai da o parte de moşie şi să renunţe la hotărnicie[143] La 27 octombrie 1703, se dă întărire mânăstirii Aninoasa, pentru hotărnicia a şase boieri, în urma judecăţii cu megieşii de acolo[144]. La 26 august 1707, moşnenii se învoiesc să stăpânească moşia cum a fost aleasă iar cealaltă să o stăpânească pe din două cu mânăstirea Aninoasa[145]. La 18 iulie 1713, popa Radu dăruieşte mânăstirii Aninoasa partea sa de un moş întreg pentru pomenire[146]. La 29 iunie 1720 se dă foiţă de stânjeni mânăstirii Aninoasa[147]. La iulie 1720 se face hotărnicie a 12 boieri de alegere a moşiei mânăstirii Aninoasa de megieşii de acolo[148]. Se face legământul lui Andrei Costescu şi alţii de a nu mai călca moşiile mânăstirii Aninoasa[149]. La 19 decembrie 1747, Coteştii şi Godenii au judecată pentru moşie cu mânăstirea Aninoasa[150]. La 26 mai 1748, se dă poruncă de către săteni de a veni la judecata Divanului în pricina ce au cu egumenul Mihail de la mânăstirea Aninoasa[151]. Se dă înscrisul moşnenilor către Ilarion, dichiul mânăstirii Aninoasa, de zapisul delniţelor vândute mânăstirii[152]. La 2 septembrie 1748, Necula a lui Cosac recunoaşte vânzarea unei delniţe de către tatăl său către mânăstirea Aninoasa[153]. În 15 octombrie 1748, se face o hotărnicie de 12 boieri[154]. La 20 ianuarie 1749, se dă poruncă către 24 de boieri să aleagă părţile moşnenilor de cele ale mânăstirii Aninoasa[155]. La 22 iunie 1749 se dă foiţă de zapisele mânăstirii Aninoasa găsite de moşneni[156]. La 22 iunie 1749, are loc înţelegerea dintre moşneni şi egumenul Mihail de la mânăstirea Aninoasa ca să ţină în pace părţile de moşie ce au pe din două[157]. La 20 iulie 1749 se produce hotărnicia de 24 boieri prin care împart moşia în două, o parte a mânăstirii Aninoasa şi alta a moşnenilor[158]. La 1749, se dă o foaie de delniţe[159]. Se dă carte de blestem către moşneni pentru a arăta dacă au sau nu moşie în hotarul mânăstirii Aninoasa[160]. La 17 aprilie 1753 unchiaşul Ion Ciocoi se împrumută de la Mihail năstavnicul mânăstirii Aninoasa pentru a-şi plăti dajdiile împărăteşti punându-i zălog o delniţă de moşie[161]. La 2 octombrie 1840, se dă mărturie pentru o delniţă a lui Borea şi despre înşelăciunile acestuia[162]. La 15 noiembrie 1830, Coteştii şi Godenii aleg moşie mânăstirii Aninoasa[163]. La 19 iulie 1843, are loc judecată între mânăstirea Aninoasa şi arendaşii moşiilor pentru stricăciuni[164]. La 24 ianuarie 1687, Vlaicu şi Micudă din Câmpulung vând Schitului Goleşti, locul numit Dosul Coteştilor[165].
La 1864, satul a devenit comună cu local propriu de primărie. În campania din 1877-1878 au luat parte patru ostaşi dar s-au întors sănătoşi. Cei rămaşi acasă şi îndeosebi femeile gospodine au sprijinit eforturile celor plecaţi în război, ajutîndu-i cu pânză pentru confecţionatul lenjeriei. Cu o adresă din 10 octombrie 1877, prefectul judeţului Fărcăşan nu raportează ministrului de război că cu nr. 4205 a primit 108 corturi de pânză date de locuitorii comunei Coteşti pentru ajutorarea soldaţilor aflaţi pe front. Raportul era al plăşii Rîurile[166].
În campania din 1916-1918, au luat parte numeroşi ostaşi şi numărul morţilor a fost destul de  mare. Au murit 27 de ostaşi în fruntea cărora stă sergentul Nicolae Tudora mort în noaptea de 15 spre 16 august, în luptele de la Giuvala, alături de comandantul 30 Muscel, colonelul Poenaru Bordea. El este şi primul ostaş căzut în acel război.
Şi în războiul din 1944-1945, au murit numeroşi ostaşi în fruntea cărora stă adjuvantul aviator Ciocan Haralambie.
Drept concluzie la acest capitol se poate spune că urmărind perioada 1452-1486, în documente, următoarele familii care sunt frecvente şi importante sunt: Mihnea, Stoica, Bran, Lazăr, Aga, Ivaşcu, Stanciu, Belciu. Dacă adeseori se vorbeşte de Vlaicu din Piscani, tot aşa de des se vorbeşte de Vlaicu din Coteşti.Vlaicu, Badea li Radu apar ca proprietari medievali într-o perioadă când satul se dezvoltă cel mia mult, dar în condiţiile şi după criteriile vremii, exploatarea maselor atingând culmi nebănuite. Se poate ca acest sat să fi devenit un centru, dar el nu putea să satisfacă el singur nevoia de îmbogăţire a latifundiarilor şi îşi găseau o compensaţie, devenind  terenuri în Jugur, Ştefăneşti, Mihăeşti, Berevoieşti şi chiar Godeni sau Grădiştea. Mai important mi se pare Belciu care în jurul anului1550 este mare vornic şi este menţionat în hrisovul din 13 iulie 1572. când Stanciu, nepotul său de fiu cumpără pe Stan al lui Mogoş ca vecin din Ştefăneştii lui Drăganu. Important este şi Badea Zălbău din Coteşti, fiul lui Stanciu şi frate al lui Vlaicu paharnic, căruia la 28 iunie  1537, carui ???????? la 28 iunie 1537, mare comis 1539 septembrie 10 - 1545 aprilie; sol în Transilvania; mare paharnic 1545 mai - 1546 iulie 6; mare spătar 1547 ianuarie 10 - decembrie 8; 1550 iunie 5[167]. Hrisovul lui Vladislav al II-lea (1452) scoate în relief pe Vlaicu şi Badea care ca şi Godea şi Băra în Godeni, primesc pământ în Coteşti. Vlaicu în Coteşti deţine afişul vreo 200 de ani. Este amintit uneori căpitanul Vlaicu. Badea se repetă mai puţin. Badea Cotescu îngropat la Mihăeşti considerăm că îşi are originea în Coteşti, fiindcă trăieşte în sate limitrofe. Şi nu poate fi decât nepotul celui amintit la 1452.

--------------------------------------------------------------------------------

[1] Făcută din ordinul lui Gavriil Movilă, care a donit în anii 1618-1620.  Idem C.C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Opera citată, pag. 705.
[2] Satul Coteşti din judeţul Vrancea este înfiinţat de Stan Cotea, venit din părţile Muscelului sau Argeşului - adică din satul nostru, alt Coteşti nefiind în judeţ. Vezi Coteşti  500 de ani de existenţă.
[3] A domnit în anii 1482-1495, C.C. Giurescu, opera citată, pag. 701.
[4] Documentele României Vol.I/1953.
[5] A semnat următoarele documente: nr. 1 din februarie 1551; nr. 2 din 13 martie; nr. 3 din 1 aprilie; nr. 4 din 18 aprilie; nr. 5 din 30 aprilie; nr. 6 din 6 mai; nr. 7 din 9 mai; nr. 8 din 6 iunie; nr. 9 din 19 iunie; nr. 10 din 24 august; nr. 11 din 1 septembrie; nr. 12 din 6 iunie1551; nr. 13 din 18 februarie; nr.14 din 9 martie; nr. 15 din 2 iunie. De aici întrerupe şi reapare la 4 octombrie 1553, pentru a dispărea definitiv. Aceste documente sunt publicate în D.I.R., veacul XVII, vol. 3, pag. 1-15.
[6] C.C.Giurescu şi Dinu Giurescu, opera citată, pag. 327.
[7] Hotărnicia este publicată la capitolul „Godenii”.
[8] Pr. Ion Răuţescu, Mânăstirea Aninoasa, Câmpulung 1933, pag. 4.
[9] Ibidem, pag. 23-24.
[10] Dan Berindei şi Traian Mutaşcu, Aspectele militare ale răscoalei populare din 1821, Editura Militară Bucureşti, 1962, pag. 196.
[11] Ion Răuţescu, ibidem, pag. 19.
[12] Preorul Ion Răuţescu, Mânăstirea Aninoasa, 1933, Câmpulung Muscel, pag. 70-71.
[13] Ibidem, pag. 77.
[14] În prezent există familia Arsene, provenită din Godeni
[15] Ion Răuţescu, opera citată, pag. 220-221.
[16] Spaţiuzl teritorial dintre Coteşti şi Capul Piscului.
[17] Pungina şi  Bungina este acelaşi lucru.
[18] Ion Răuţescu, opera citată, pag. 225-226.
[19] Preotul Ion Răuţescu, opera citată, pag. 226-227.
[20] Nu este indicată complet.
[21] A da spre.
[22] Partea de sud a comunei Berevoieşti.
[23] 1701.
[24] Pr. Ion Răuţescu, ibidem, pag. 227-228.
[25] Ibidem, pag. 228-229.
[26] Negustorul.
[27] Pr. Ion Răuţescu, opera citată, pag. 232-233.
[28] Documentul se găseşte la Academia R.P.R., sub nr. 29/267. Documentele Istoriei Romîniei, B. Ţara Romînească, veacul XVI vol. 3, documentul nr. 355, Editura Academiei R.P.R.
[29] Ion Dumitrache, articolul „Argeşeni ctitori” în Secera şi Ciocanul nr. 6123 din 27 februarie 1974.
[30] Idem.
[31] Pr. Ion Răuţescu, opera citată, pag. 234-235.
[32] El avea un lin făcut din doage groase de stejar care se îmbucau; o margine a doagelor era scobită şi o margine era ascuţită şi se încheiau perfect. Linul era aşezat pe pămînt, pe nişte teme de stejat r şi legat prin paente şi grinzi, bine fixat ca să nu se răstoarne. Avea 7-8 metri lungime şi 5-6 metri lăţime. Era o lucrare bine făcută, de meseriaşi pricepuţi. Deasupra aveau alte grinzi unde se suiau oamenii ca să scoată borhotul.
[33] Ion răuţescu, Câmpulung-Muscel, 1943, pag. 47.
[34] Ibidem, pag. 207.
[35] Ibidem, pag.323.
[36] Ibidem, pag.376.
[37] Datele au fost obţinute de la Nicolae Andriţoiu, de 93 de ani.
[38] DIR, veacul XIII-XV, 1953, pag.124-125.
[39] DIR, veacul XVI, pag. 341-342.
[40] DIR, veacul XVI, vol 3.
[41] DIR. Ibidem vol. 4 - Editura Academiei RPR, 1952, pag. 58.
[42] Ibidem, pag. 60-62.
[43] Ibidem, pag. 80-81.
[44] Ibidem, pag. 80-81.
[45] Ibidem, pag. 87-89.
[46] Ibidem, pag.176-177.
[47] Ibidem, pag. 108-109.
[48] Ibidem, pag. 176-177.
[49] Ibidem, pag. 326-328.
[50] Ibidem, pag. 339-341.
[51] Ibidem, veacul XVI, vol. 5/1952, pag. 152-153.
[52] Ibidem, veacul XVII, vol. 3, pag. 432.
[53] Ibidem, vol. XXI,  Academia RSR 1965, pag. 12-13.
[54] Ibidem, pag. 34-35.
[55] Ibidem, pag. 180-181.
[56] Ibidem, pag. 274-275.
[57] Ibidem, vol. XXII, 1969, pag. 215-217.
[58] Ibidem, pag. 676-677.
[59] Ibidem, vol. XXIII, pag 323-324
[60] Ibidem, pag. 332-333.
[61] Ibidem, pag. 698-699.

[62] Ibidem, vol. XXIII, pag. 46-47.
[63] Ibidem, pag. 318.
[64] Ibidem, pag. 489.
[65] Ibidem, pag. 500-501.
[66] Arhiva Mitropoliei Ţării Romîneşti sub nr. 525, manuscrisul 137 f. 399.
[67] Ibidem sub. nr. 525, Manuscrisul 137, f. 122. - 137 verso -138.
[68] Ibidem sub. nr. 137, Manuscrisul 137.
[69] Ibidem sub. nr. 538.
[70] Ibidem sub. nr. 541, Manuscris 137.
[71] Ibidem. nr. 543, Manuscris 137.
[72] Ibidem sub. Nr. 558.
[73] Ibidem sub. Nr. 560, Manuscris 137.
[74] Ibidem, nr. 587.
[75] Ibidem, nr. 588.
[76] Ibidem sub. Nr. 592, Manuscris 137.
[77] Ibidem, nr. 598.
[78] Ibidem, nr. 610.
[79] Ibidem, nr. 611.
[80] Ibidem, nr. 612.
[81] Ibidem, nr. 675, manuscrisul 137.
[82] Ibidem, nr. 747, manuscrisul 137.
[83] Ibidem, nr. 756, manuscrisul 137.
[84] Ibidem, nr. 1648, manuscrisul 137.
[85] Ibidem, nr. 1710, manuscrisul 137.
[86] Ibidem, nr. 2009, manuscrisul 137.
[87] Ibidem, nr. 2104, manuscrisul 137.
[88] Ibidem, nr. 2198, manuscrisul 137.
[89] Ibidem, nr. 2104, manuscrisul 137.
[90] Ibidem, nr. 2439, manuscrisul 137.
[91] Ibidem, nr. 2512, manuscrisul 137.
[92] Ibidem, nr. 2688, manuscrisul 137.
[93] Ibidem, nr. 2691, manuscrisul 137.
[94] Ibidem, nr. 2718, manuscrisul 137.
[95] Ibidem, nr. 2734, manuscrisul 137.
[96] Ibidem, nr. 2736, manuscrisul 137.
[97] Ibidem, nr. 2806, manuscrisul 137.
[98] Ibidem, nr. 2816, manuscrisul 137.
[99] Ibidem, nr. 2817, manuscrisul 137.
[100] Ibidem, nr. 2818, manuscrisul 137.
[101] Ibidem, nr. 2819, manuscrisul 137.
[102] Ibidem, nr. 2820, manuscrisul 137.
[103] Ibidem, nr. 2841, manuscrisul 137.
[104] Ibidem, nr. 2848, manuscrisul 137.
[105] Ibidem, nr. 2852, manuscrisul 137.
[106] Ibidem, nr. 2855, manuscrisul 137.
[107] Ibidem, nr. 2856, manuscrisul 137.
[108] Ibidem, nr. 2857, manuscrisul 137.
[109] Ibidem, nr. 2864, manuscrisul 137.
[110] Ibidem, nr. 2868, manuscrisul 137.
[111] Ibidem, nr. 2869, manuscrisul 137.
[112] Ibidem, nr. 2871, manuscrisul 137.
[113] Ibidem, nr. 2872, manuscrisul 137.
[114] Ibidem, nr. 2875, manuscrisul 137.
[115] Ibidem, nr. 2876, manuscrisul 137.
[116] Ibidem, nr. 2893, manuscrisul 137.
[117] Ibidem, nr. 2896, manuscrisul 137.
[118] Ibidem, nr. 2901, manuscrisul 137.
[119] Ibidem, nr. 2936, manuscrisul 137.
[120] Ibidem, nr. 2938, manuscrisul 137.
[121] Ibidem, nr. 3064, manuscrisul 137.
[122] Ibidem, nr. 3065, manuscrisul 137.
[123] Ibidem, nr. 3066, manuscrisul 137.
[124] Ibidem, nr. 3068, manuscrisul 137.
[125] Ibidem, nr. 3070, manuscrisul 137.
[126] Ibidem, nr. 3071, manuscrisul 137.
[127] Ibidem, nr. 3076, manuscrisul 137.
[128] Ibidem, nr. 3111, manuscrisul 137.

[129] Ibidem, nr. 3114, manuscrisul 137.
[130] Ibidem, nr. 3168, manuscrisul 137.
[131] Ibidem, nr. 3170, manuscrisul 137.
[132] Ibidem, nr. 3215, manuscrisul 137.
[133] Ibidem, nr. 3220, manuscrisul 137.
[134] Ibidem, nr. 3365, manuscrisul 137.
[135] Ibidem, nr. 3371, manuscrisul 137.
[136] Ibidem, nr. 3410, manuscrisul 137.
[137] Ibidem, nr. 3479, manuscrisul 137.
[138] Ibidem, nr. 3507, manuscrisul 137.
[139] Ibidem, nr. 3508, manuscrisul 137.
[140] Ibidem, nr. 3510, manuscrisul 137.
[141] Ibidem, nr. 3573, manuscrisul 137.
[142] Ibidem, nr. 3574, manuscrisul 137.
[143] Ibidem, nr. 3575, manuscrisul 137.
[144] Ibidem, nr. 3648, manuscrisul 137.
[145] Ibidem, nr. 3790, manuscrisul 137.
[146] Ibidem, nr. 4087, manuscrisul 137.
[147] Ibidem, nr. 4396, manuscrisul 137.
[148] Ibidem, nr. 4399, manuscrisul 137.
[149] Ibidem, nr. 4423, manuscrisul 137.
[150] Ibidem, nr. 5486, manuscrisul 137.
[151] Ibidem, nr. 5500, manuscrisul 137.
[152] Ibidem, nr. 5517, manuscrisul 137.
[153] Ibidem, nr. 5517, manuscrisul 137.
[154] Ibidem, nr. 5518, manuscrisul 137.
[155] Ibidem, nr. 5524, manuscrisul 137.
[156] Ibidem, nr. 5567, manuscrisul 137.
[157] Ibidem, nr. 5568, manuscrisul 137.
[158] Ibidem, n Ibidem, nr. 3068, manuscrisul 137.r. 5575, manuscrisul 137.
[159] Ibidem, nr. 5617, manuscrisul 137.
[160] Ibidem, nr. 5817, manuscrisul 137.
[161] Ibidem, nr. 5818, manuscrisul 137.
[162] Ibidem, nr. 11.006, manuscrisul 137.
[163] Ibidem, nr. 13. 232, manuscrisul 137.
[164] Ibidem, nr. 14.328, manuscrisul 137.
[165] Ibidem, nr. 2896, manuscrisul 137.
[166] Documentul nr. 1224 din Documente privind războiul pentru independenţă, vol.  VI/11953, pag. 624-625.
[167] Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova, secolele  XIV-XVII. Editura enciclopedică română. Bucureşti, 1971, pag. 30.

---