Godeni

Viaţa Economică

 

Economia satului Godeni, sub regimul moşieresc a purtat amprenta economiei generale din acea vreme, ea fiind foarte înapoiată, formele de exploatare capitalistă se împleteau cu rămăşiţele feudale. Bogăţiile subsolului şi cele mai bune terenuri de cultură se găseau în mâinile capitaliştilor şi chiaburilor. Industria era slab dezvoltată şi înzestrată cu utilaje vechi, adâncind înapoierea economică. Bogăţiile erau exploatate neraţional. Nu se făceau explorări noi şi nu se putea şti pe ce se contează în viitor. Se adaugă lipsa unei tehnici moderne în industrie. Ţăranii fiind lipsiţi de unelte moderne practicau o agricultură înapoiată. Din această cauză, recoltele erau slabe şi nestabile (Victor Tufescu, Claudiu Giurcăneanu şi Aurel Banu, Geografia Repuiblicii Populare Române, Editura didactică şi pedagogică, 1965, pag. 141-142). Nu se poate dezbate în satul Godeni problema economică pe perioade istorice. Epoca feudală însă se desprinde cu claritate. Se dezvoltă industria casnică, dar scade numărul proprietarilor de pământ. Pământul fiind  puţin şi slab productiv, în epoca mai nouă, face ca mulţi ţărani să ia drumul oraşului pentru a-şi câştiga existenţa, vânzându-şi mâna de lucru şi practicând unele meşteşuguri. În mina locală de cărbuni puţini îşi găseau de lucru în sistemul rudimentar de atunci; cei mai mulţi luau drumul brutăriei. Muncitorii îşi câştigau existenţa vânzându-şi dreptul la subsol. Până nu demult obiectivele economice ale satului erau: mina de cărbuni, secţia de pulpare, două darace, două mori şi patru cârciumi. Pentru a se aproviziona cu porumb, pentru că localitatea era deficitară, unii locuitori se duceau cu mere, pere, prune opărite în Vlaşca sau Teleorman şi în schimbul acelor fructe primeau porumb. În târgul de la Vinerea Mare, localnicii se aprovizionau cu cele necesare pentru iarnă: varză, zarzavat, articole de îmbrăcăminte: zeghi, cioareci, obiele, opinci, ii, fote. Mai demult tolbaşii aduceau ţesături orăşeneşti pe care le vindeau tot la acest târg. Târgul din Vinerea Mare este un fapt economic şi comercial. El era profitabil nu localnicilor, ci celor care se ocupau cu negoţul şi băteau anumite târguri. Acest târg pentru localnici însemna acoperirea sărăciei. Ei cumpăr şi articole care aici se aduceau pe o scară mai redusă, fie din nepricepere, fie din lipsă de timp, dedicându-se altor îndeletniciri. Situaţia economică din vremea acea se desprinde din unele statistici. Dintr-o statistică din anii 1886-1899 desprindem îndeosebi creşterea vitelor, se adaugă  borhotul din prune, recolta de fân, număr de case, numărul capilor de gospodărie. Se dă această situaţie: pentru anul 1886: vedre de prune 722, care de fân 725, case 208, locuitori 158, boi 155, vaci 180, oi 54, capre 106, cai 7, râmători 252; pentru 1887: 4208 vedre, care de fân 715, case 210, locuitori 144, boi 250, vaci 275, capre 112, cai 11, râmători 280; pentru 1895: vedre de prune 1000, care de fân 250, case 206, locuitori 890, boi 250, vaci 200, oi 124, capre 199, cai 13, râmători 188, poverne 15, contribuabili 180, junci 101, junici 100, pentru anul 1896: vedre de prune 2000, care de fân 220, boi 350, oi 200, capre 100, cai 6, contribuabili 185; pentru anul 1899: care de fân 1000, boi 100, vaci 100, oi 330, capre 80, cai 15, contribuabili 200, junci 115 şi junici 91. Datele de mai sus rezultă din dosarul nr. 6/1886, dosar nr.71/1887, dosar nr. 51/1895, dosar nr. 11/1897, existente în fondul Prefecturii de Muscel al Arhivelor Statului Piteşti şi adresa nr. 7057 din 28 septembrie 1899 a plaiului Nucşoara existentă în acelaşi fond. Fânul în anii 1895 şi 1899 este redat în tone. Pentru anul 1899, mai adăugăm o moară şi 90 de viţei.
Activitatea economică desfăşurată de locuitori o desprindem şi din actele practicate de ei. Dintr-un act din 20 aprilie 1816 rezultă că Matei Godescu şi nepotul său Nicolae vând lui Constantin Andriţoiu şi lui Dumitrache, ginerele său un măr sălciu în lovul de la Bîsă pe preţul de trei taleri; fie că terenul a fost vândut mai înainte şi vânzătorii şi-au rezervat dreptul asupra mărului, fie că vând mai întâi mărul şi îşi rezervă dreptul să vândă terenul mai târziu. La 19 iunie 1925, Ion Constantin Godescu vinde un loc cu plute în Valea Muestrii împreună cu trei meri ce se află pe acel loc, lui Dumitrache Staicu Albescu pe preţul de 12 taleri. La 30 noiembrie 1837, moşul Godescu vinde lui Ioniţă Dumitrache Staicu patru pogoane de pământ în Căbarta pentru suma de 160 de lei pentru a putea suporta cheltuielile la facerea hotărniciei. La 25 aprilie 1845, Nicolae Vlaicu Popescu îi vinde lui Ene Căpraru, un măr alb la Curătură, alături de Coasta Popii pe preţul de 8 lei. La 20 august 1850, Dinică Ion după Vale vinde lui Ioniţă Dumitrache un pogon de pământ în Căbarta de sus pe preţul de 200 lei pentru a plăti o datorie a tatălui său. La 5 martie 1785, Staicu Albescu face un testament fiului său adoptiv Dumitrache în care spune că lasă soţiei sale parte din moşia de la Albeşti; îi lasă vite, lucrurile casei, fiare de plug, iar ea la rândul său să le lase lui Dumitrache. Averea din Albeşti se compune din cămin de casă şi vite; parte din moşia cumpărată de la Bucur Purcărea le lasă fraţilor săi căci surorile au fost înzestrate mai înainte. La 20 martie 1785, testamentul este întărit de judecătorul Gheorghe Viver, Nicola serdarul şi mai mulţi preoţi. La 5 martie, Voica îi lasă lui Dumitrache o casă în mahalaua Sfântul Nicolae, o vie în Dealul Ciocăneştilor, o holdă de cânepă peste râu, moştenită de la Manole; o holdă moştenită de la Albescu; o livadă de fân în Horhoitoarea din Stoeneşti, un cămin de casă la fântâna de piatră şi o livadă de pruni la Godeni. Şi la acest testament ia parte judecătorul Gheorghe Viver, serdarul Nicolae şi Nicolae Mazilu şi mai mulţi preoţi, menţiunea fiind făcută la 20 martie. La 25 aprilie 1837, Ion Constantin Godescu dă un înscris lui Radu Simion Pandele în care spune că a dat de zestre sorei sale un petec de loc pe care el l-a cumpărat de la cumnatul lui şi s-a sculat Radu ca să răscumpere acel petec de loc şi pentru că acel petec îl vânduse a trebuit să-i dea alt loc în schimb, în suprafaţă de un pogon. Locul l-a dat la Brusturi sau Lazuri şi pentru un măr i-a dat un nuc, iar pentru alţiu doi meri i-a dat un măr creţesc. La 24 august 1847, s-a făcut o foaie de ispaşe pentru că Joiţei, soţia lui Ioniţă Mamulea, i s-a stricat o grădină de porumb de vitele Mariei Constantin Şerban. La 18 octombrie 1839, Ene Tudor Căpraru dă un înscris lui Nicolae Ştefănescu că l-a împrumutat cu suma de lei 165. Acelaşi la 6 martie 1844 dă un înscris că a fost împrumutat de Nicolae Ştefănescu cu suma de lei 90. La 25 mai 1849, Constantin Vlăduţă se împrumută la Ion Dumitrache cu suma de 42 de lei. La 27 martie 1851, Judecătoria stabileşte epitrop asupra casei lui Iosif Nemţoiu pe Nicolae Godeanu, comunicându-i regulile pe care trebuie să le respecte. La 12 mai 1852, Gheţea Ciungu dă un zapis lui Ioniţă Dumitrache că având nişte meri pe pământul acestuia, a venit de la Suptcârmuire şi s-a împăcat primindu-şi drepturile. La 19 august 1856, Oprea Simion Simion Niţă Mamulea spune ca să rămână buna cumpărătoarea din 22 august 1852 şi Ioniţă Dumitrache i-a mai dat 100 de lei, în afară de 132 lei daţi mai înainte şi s-a stins neînţelegerea dintre ei. La 16 ianuarie 1849, Ion Mareş face o foaie de zestre fiicei sale Ioana, dându-i jumătate din locul de la Solda şi jumătate de la Nucii Unchiaşului, doi boi, o vacă, o rochie şi un antiriu de samalagea, o rochie de stambă, o fermenea de tibet, scurteică lungă îmblănită, 7 ii bune de mătase, două cămăşi bune, trei ii de purtare, şase perne cu faţa de lână, două mărimi, două peşchire de bumbac , patru peşchire de purtare, un cearceaf pentruxtron (Cearceaf pentru tron. Ţesătură din cânepă sau bumbac cu care se acoperea lada de haine sau pânzeturi. Prin tron se înţelege o ladă în care se păstrează mălaiul sau alte alimente, deobicei în casa mare, unde nu se făcea foc şi nu erau variaţii de temperatură ca mălaiul să tragă sau să mucegăiască.), una masă, una faţă de masă, două brâie, trei fote, o zeghe, o pătură, o scoarţă, un procov şi o pereche de desagi. La 15 martie 1830, divanul hotărăşte să se facă noi măsurători pentru a se stabili hotarul dintre Godeni şi Coteşti. Actul este semnat de mitropolitul Neofit, episcopul Ilarian al Argeşului, Barbu Văcărescu, Constantin Bălăceanu, Grigore Băleanu, Grigore Filipescu, Mihalache Ghica, Dumitru Radovici, Enache Arghiropol, Dumitrache Ralet, Ştefan Bălăceanu, Mihai Manu şi Nestor Ralet. La 26 septembrie 1831, Iordache Golescu face un raport în care arată că au fost orânduiţi hotarnici Iancu Greceanu şi Alexandru Popovici, că la început s-a prezentat Alexandru Popovici, fără Iancu Greceanu şi ulterior Iancu Greceanu fără Alexandru Popovici, Godenii refuzând să ia parte fiind ocupaţi cu culesul viilor, adunatul prunelor şi strânsul porumbului. Procesul purtat cu Coteştii a fost de lungă durată. Godenii au câştigat punctul Prigonirea-Borea, totalizând 10 pogoane de pământ, după patruzeci de ani de demersuri, judecăţi, amâmări, bacşişuri şi plocoane, care s-au ridicat la suma de 10.000 lei. Din actele prezentate avem o oglindă a vremurilor mai vechi sau mai noi a preocupărilor materiale care influenţează viaţa sătenilor. Din ele se desprinde lupta nesfârşită pentru glia atavică de pământ şi înfrângerea evidentă a unui mare număr de titulari de drepturi. Viaţa economică şi în Godeni a trecut prin fazele prin care au trecut mai toate satele ţării noastre. De timpuriu s-a semnalat clasa ţăranilor aserviţi. Suprafeţele de cultură erau mici. Feudalii stăpâneau multe sate. Ca proprietari de pământ ţăranii erau organizaţi în obşti. Ţăranul stăpânea vatra satului, iar obştea-câmpul. Cu timpul s-a produs o diferenţiere de averi şi aceasta a dus la destrămarea obştii. Satele au fost cotropite din cauză că obştile au slăbit. Anumite evenimente, răscoale şi războaie au influenţat starea materială a ţărănimii.
În satul Godeni ocupaţia importantă a fost creşterea vitelor cu mult mai veche decât agricultura însăşi. Din situaţia statistică ce anexăm rezultă că această ocupaţie era puternică şi în deplină dezvoltare. Documentele cercetate la arhivele Statului Piteşti dovedesc cu prisosinţă acest lucru (Dosar nr.6/1886. arhivele Statului Piteşti. Fond Prefectura de Muscel. Dosar nr. 71/1887. Dosar nr. 51/1895. Dosar nr. 11/1897; adresa nr. 7057 din 28 septembrie 1899 a Plaiului Nucşoara). Specificul actelor practicate în secolul trecut nu interesează numai viaţa agricolă a cărei emanaţie sunt, ci şi viaţa economică însăşi. Agricultura prezintă numeroase aspecte. Se fac înstrăinări de pământ pentru plată de datorii, pentru a suporta cheltuielile hotărniciei, pentru procurarea de bani pentru cheltuieli mărunte, cum rezultă din zapisul moşului Godesc din 30 noiembrie 1837 care vinde lui Ioniţă Dumitrache patru pogoane de pământ pentru a suporta taxele hotărniciei, zapisul din 26 iunie 1849 al lui Radu sin Pandele din Mal care vinde un petec de loc sub Râpa Malului, zapisul din 20 august 1850 al lui Dinică Ion după Vale care vinde un pogon la Căbarta de Sus lui Ioniţă Dumitrache, zapisul lui Ion Constantin după Vale, care vinde aceluiaşi Ioniţă Dumitrache 25 de prăjini de pământ la Căbarta cea înaltă; alte acte privesc înstrăinări de pomi: 20 aprilie 1816, Matei Godescu vinde lui Constantin Andriţoiu şi ginerelui său Dumitrache Staicu un măr sălciu în locul de la Bîsă; la 19 iunie 1825, Ion C. Godescu vinde un loc cu plute şi trei meri pe el lui Dumitrache Staicu; la 25 aprilie 1845, Nicolae Vlaicu Popescu vinde lui Ene Popescu un măr alb la Curătură; unele acte sunt testamente. Un împrumut important, în sumă de 2600 lei face Nicolae Dumitrache negustorul la Nicolae Nicolau din cîmpulung la 16 ianuarie 1859; restituirea sumei o ia asupra sa Ioniţă Dumitrache, care primeşte în schimb exploatarea viei din dealul Ciocăneştilor. Forme juridice sunt şi hotărniciile care fac comasări, schimbări de terenuri însuşite pe nedrept.

Locuitorii satului au avut drepturi la păduri. Floarea N. Dumitrache a deţinut 298 de dramuri în Năvap şi 26 de dramuri în Ciocanul. Din obştea moşnenilor Berevoieşti înfiinţată la 1915 făceau parte 93 de membri din Godeni; 53 de membri aveau drepturi atât în Ciocanul, cât şi în Năvap, iar 40 aveau drepturi numai în Năvap (V.V.Caramelea, Obştea Năvapului, 1937, Tipografia GH. N. Vlădescu, pag. 30). Şi în hotarul satului au fost numeroase păduri. Când satul nu era aşa populat, pădurile se întindeau dinspre luncă până în gura Costişului. Tulpinile, Opritura de Tufani amintesc pădurile care au fost în partea de răsărit a satului. Unele acte amintesc de angajări de pădurari.
Pulsul economic al satului este explicat şi de hotărnicii. Hotărnicia din 20 iulie 1749 a fost făcută de o comisie de 24 boieri hotarnici, cu reprezentanţi de-ai Godenilor şi ai Coteştilor. Cea mai veche hotărnicie este cea a Coteştilor din 1618, care aminteşte şi unele hotare ale Godenilor, apoi cea de la 1702, 1720, 1827, 1830, 1838,şi 1852 (Această hotărnicie este făcută de serdarul Ion Urianu, în perioada 1849-1852. La 1 februarie 1840, a fost chemat de Zmaranda Baloteasca la Lereşti pentru a face hotărnicie acestei moşii (Pr. Ion Răuţescu, cîmpulung Muscel, op. Citată, pag. 106)) şi 1883. Hotărnicia lui Bozianu din 1838 este importantă pentru că, pentru prima oară se vorbeşte de împărţirea moşiei pe patru moşii; la fel a PROCEDAT ŞI Ion Urianu, în anii 1849-1852. Cea de la 1883 a fost aducătoare de neajunsuri şi a trezit o mişcare a ţăranilor împotriva preotului din acea vreme, din cauza lăcomiei lui de avere. Viaţa nouă a satului se desfăşoară în condiţii optime. Standardul de viaţă este altul. Fiecare poate să se descurce mai bine, ca miner, colectivist, funcţionar, gestionar sau salariat de orice natură. S-au obţinut rezultate remarcabile. Îmbunătăţirea se datoreşte faptului că s-a aplicat pe scară largă ştiinţa conducerii şi s-a organizat în chip modern producţia şi munca. La baza acestor rezultate stă munca organizatorică.
Subsolul. Subsolul satului este o bogăţie apreciabilă care dă de lucru atât localnicilor cât şi celor din alte localităţi. Această bogăţie constă în lignit nou care a început să fie exploatat din 1890. La început, cărbunele se scotea de la suprafaţă şi se întrebuinţa la încălzit în casă. Primii cărbuni s-au scos de la Curătură. S-au găsit cărbuni la Mirişti, Muret, Pîrloage, Nucii Unchiaşului şi Cîrnu. Primii beneficiari ai ace4stor cărbuni au fost Fabrica de hârtie din Câmpulung şi o moară din Potcoava. Curând după descoperirea cărbunelui apar capitaliştii industriali;: în 1913, se înfiinţează societatea Lignitul la Pescăreasa. La Godeni, Stoicescu vroia să deschidă gură de mină la Stupiniţa, în Popeşti. La Muret, a deschis gură de mină Ion N. Frăţilă, fiind asociat cu Teclu din Bucureşti; mai târziu acesta vinde mina lui Cociu şi se înfiinţează societatea Combustibilul. Gheorghe Niculescu, locuitor al satului, originar din Jupâneşti, deschide gură de mină la Cârnu, fiind ajutat de inginerul verner şi contabilul Arghiriade.
În 1912, s-a înfiinţat cooperativa Progresul, sub conducerea lui Constantin Dumitru Gheorghe (1862-1938). În 1920, s-a înfiinţat societatea „Cărbunele” care ajuta Progresul cu capitaluri. În 1926, s-a înfiinţat „Bătaia” care a luat locul Progresului. Apoi s-a înfiinţat în 1930, societatea „Funicularul” având drept scop construirea unui funicular. În 1949, „Bătaia” a fost desfiinţată şi înlocuită cu „Întreprinderea Carboniferă”. Cărbunele este cantonat în roci ponţiene având un strat de 2,2 şi 3,2 m, fără intercalaţii. A fost găsit şi castrul Jidava, ceea ce înseamnă că are o întrebuinţare foarte veche. Godenii este un principal centru minier (Dr. Tiberiu Moranu, C. Herbat şi A. Savu, Noua geografie a patriei, Ed. Ţtiinţifică 1964, pag.223). Industria minieră privită pe judeţ este cea mai veche ramură industrială a acestuia. Pe plan politic orientarea din totdeauna a minerilor a fost progresistă. Minerii şi-au făcut cunoscută poziţia antifascistă în acei ani 1938-1940 prin puternice acţiuni desfăşurate împotriva organizaţiilor fasciste (Gheorghe Ioniţă, Partidul Comunist Român şi masele populare, 1971, pag.84.).

Alte forme industriale.Secţia de pulpare, denumită impropriu de unii ca secţie de marmeladă nu face produse finite. Ca anexă are un cuptor de uscat prune, de mare capacitate. Munca acestora s-a desfăşurat multă vreme în cadrul „Societăţii Unirea”. Fabrica lucrează numai în perioada achiziţionării de fructe.
Morile au o existenţă veche în cadrul satului. Un vad de moară este amintit de Alexandru Cuconul în hrisovul său din 4 mai 1627. Cea mai veche moară din timpurile noi este acea a lui Nicolae Ţtefănescu, situată la marginea de sus a satului. El a cumpărat-o de la Ţtefan Cîrstea Ungureanu, Manu Mustea şi Ion Godea. A avut ca morar pe Moise Ungureanu şi sătenii îi spuneau morii, Moara lui Moise. Când s-a vândut moşia lui Ştefănescu, moara a fost cumpărată de Costantin a lui Ghiţă. Se crede că după Ştefănescu moara a fost deţinută de fiul său Gheorghe Ştefănescu care a vândut-o în fine la cei de mai sus. O altă moară a fost acea a lui Nae Şchiopu, aşezată la Podul Mare, a fost dobândită ulterior de preotul Constantin Diaconescu, fratele său care a avut moară şi la gura Văii Sucetului. Acesta a avut morar pe Ino Proca; moara, mai târziu a fost dobândită de preotul Constantin Godescu. Mai târziu a apărut moara de foc a lui Constantin I. Ghizdaveţ şi apoi acea a lui Petre Dumitraşcu. Altă moară este aceea mânuită electric, a lui Nicolae Dumitraşcu. În sat au funcţionat şi două darace de lână: unul al lui Petre Dumitraşcu şi altul al lui Constantin Enache.

Agricultura
1. Condiţiile dezvoltării agriculturii.
2. Transformarea socialistă a agriculturii.
3. Dezvoltarea agriculturii socialiste.
4. Ramurile producţiei agricole.
5. Cultura plantelor:
a. Cultura cerealelor.
b. Alte culturi de cereale.
c. Culturi de plante industriale.
d. Viticultura.
e. Pomicultura.
f. Legumicultura.
6. Creşterea animalelor: baza furajeră: nutreţuri fibroase, nutreţuri suculente, seminţe furajere; ramurile creşterii animalelor: taurinele, porcinele, ovinele, cabalinele, creşterea păsărilor, creşterea albinelor, creşterea viermilor de mătase; pescuitul şi piscicultura; vânatul.

1. Munca agricolă în cadrul stadiului de dezvoltare tehnico-materială se dezvoltă în condiţii bune. După o experienţă aproape milenară, de luptă cu greutăţi de tot soiul, agricultura nouă, socialistă a intrat pe făgaşul ei normal.

2. Mai înainte de a obţine rezultate optime concrete, s-a parcurs o etapă avansată, în sensul că înlăturându-se exploatarea omului de către om, pământul a trecut în proprietatea statului care asigură ca de roadele pământului să beneficieze cei ce muncesc, munca desfăşurându-se de către popor către el însuşi.

3. Munca agricolă privită în ansamblul ei se desfăşoară astăzi în cadrul Cooperativei Agricole de Producţie ce a luat fiinţă în 1960. Condusă cu pricepere de oameni ca: Petre David, Ion Popa, Alexandru Costea, Ion Văleanu, Nicolae Dumitrache, Elisabeta Dumitraşcu şi brigadieri ca: Ion Manu, Ion Ghizdaveţ, Gheorghe c. Proca, cooperatuva agricolă şi-a asigurat o ritmicitate în munca ei, îndeplinirea sarcinilor de plan, cointeres din partea cooperatorilor pentru executarea muncilor la timp.

4. Agricultura cuprinde două ramuri principale: cultura plantelor şi creşterea animalelor. În afară de importante întinderi de livezi cu ierburi, cooperativa deţine şi importante terenuri arabile pe care se cultivă porumb, cartofi şi nutreţuri furajere.

5. Cultura plantelor îşi are toată importanţa sa şi în prima ordine se impune atenţia care se dă pomilor fructiferi. Produsele pomicole au valoare atât pentru consumul intern cât şi pentru export, În trecut pomicultura nu a fost îndrumată şi organizată ştiinţific, recoltele erau slabe iar soiurile neselecţionate. Jumătate din efectivul pomicol era risipit în pomi răzleţi fapt pentru care nu îngăduia să li se facă o bună îngrijire. Prunii ocupau un loc însemnat şi alte specii de pomi erau neglijate. Legumicultura ocupă un  loc scăzut dat fiind faptul că satul nu dispune de suficiente terenuri corespunzătoare acestui soi de cultură.

6. Creşterea animalelor este legată de cultura plantelor şi este importantă pentru că furnizează omului numeroase produse alimentare. Întreţinerea bună a vitelor s-a asigurat dintotdeauna de o bună bază furajeră, care este dată de păşuni şi de nutreţurile naturale şi cultivate - păşunile pe timpul verii şi nutreţurile pe timpul iernii.
În Godeni, au constituit păşuni naturale izlazurile: Valea Sasului, Poduri, Pescăreasca, Tulpini, valea Olteanului, Glod, Coasta Popii, Scaune, Sâpa, Hodoroaga, Valea Mieilor, Chiciura, Bucata, Codolbiile, Parosul, Valea Priboiului, Valea Dobrăii, Coasta Râului, Surpituri.
Acestea erau izlazuri mici, slab productive. Păşunea însă cea mai bună o constituia muntele Moşoroaele care în trecut (Multă vreme nu s-a cunoscut că satul Godeni a posedat anterior muntelui Moşoroaele, un munte, Rădilă aşa cum se arată într-un hrisov fără lună şi zi din 1529. Aici se întăresc proprietăţile lui radu, Coadă Clucerul şi alţii (Actul se găseşte în copie la Arhivele Statului Bucureşti, mss. 454) adusese frumoase venituri satului, cu toate că se afla la o mare distanţă de sat, în nordul comunei Lereşti, pe stânga Râului Târgului. Înstrăinarea muntelui s-a făcut între anii 1646-1757, din două motive: pe deoparte că situaţia materială amoşnenilor scade, iar influenţa şi acapararea de terenuri de către mânăstirea Cîmpulung, ca a tuturor mânăstirilor, creşte (Preotul Ion Răuţescu spune că muntele Moşoroaele se află pe Râul Târgului, la nord de oraşul Cîmpulung. A fost al unor locuitori din satul Godeni numiţi Radu, Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, dan, Vladislav şi Marti. L-au vândut egumenului Melhisedec dar boierii lereşti care erau vecini, au lepădat banii mânăstirii şi voiau să-l ţină. Matei Vodă, printr-o carte din 29 mai 1646 hotărăşte să ţină mânăstirea, muntele să fie stătător mânăstirii, căci l-au vândut şi l-au dat şi pentru pomană, căci pomana nimeni nu este volnic să o spargă şi Lereştii să nu mai aibă nici o treabă de acum înainte. Din altă carte a aceluiaşi voevod rezultă că în acel munte au avut parte trei moşi. Se vânduseră egumenului Melhisedec numai părţile a doi moşi. Mai târziu au dăruit părţile şi urmaşii celui de al treilea moş, aşa că, muntele a intrat întreg sub stăpânirea mânăstirii (Ion Răuţescu, Cimpulung-Muscel, pag. 121-122).
În aprilie 1646, satul reprezentat prin Radu Urmălan, Brătilă, Ratea, Negoiţă, Vladislav, Martin, Dan dă la mâna părintelui Melhisedec, egumenul lavrei ot Dolgopol ca să ştie că au vândut două părţi din trei ale acestui munte; din a treia parte s-a dat mânăstirii o parte de pomană. Hotarele terenului vândut erau: Curmătura Dobriaşului, Piatra Detunată, apa Argeşelului, paragina şi pădurea de răşină în luncă. Vânzarea s-a făcut pe preţul de 50 de ughi. Actul este scris de popa Dumitru. Zapisul are acest conţinut: „Adică noi satul Godeni anume Radu, Urmălan, Brătilă, Razea, Negoiţă, Vladislav, Martin, Dan, scris-am  acest al nostru zapis ca să fie la mâna părintelui Melhinsedec, egumen de la sfânta mânăstire  ot Dolgopol de mare credinţă ca să se ştie că i-am vândut sfinţiei lui muntele nostru anume Moşoroasele, însă două părţi a doi moşi, însă o parte a unui moş nu s-a vândut că au fost trei părţi de toate. Iar din cea parte nevândută, iar are parte părintele, a treia de pomană la sfânta mânăstire. Însă să se ştie şi hotarele: Curmătura Dobriaşului şi din sus piatra detunată şi despre răsărit apa Argeşului hotar şi despre apus paragina toată şi pădurea cu răşină în luncă. Şi am vândut noi toţi aceşti oameni ce scrie  mai sus de bună voia noastră cu ştirea tutror boierilor şi a vecinilor dimprejur şi a tuturor megieşilor drept ughi 50 gata. Însă să se ştie că mai vârtos pentru pomană, ca să ne scrie morţii la sfântul pomelnic, că de la moşi ni se trag acele moşii, însă două nume Bâra şi Diica şi am dat noi toţi acea moşie de bună voia noastră la sfânta  mânăstire ca să-i fie moşie în veac. Alt nimeni treabă şi amestec  să nu aibe că am dat noi mai vârtos  pentru pomană. Şi pentru credinţă am pus degetele.” (Scris luna aprilie  1646 Brătilă, Martin  şi Dan)
Scris de popa Dumitru, eu radu Urmălan, Vladislav (Arhiva parohiei Godeni). Copie Ion Răuţescu. Actul nu este publicat în documentele Istoriei României.
La 10 septembrie 1656, Radu, feciorul lui Mihai din Godeni dă la mâna preotului Luca, egumenul mânăstirii Câmpulung, căruia îi vinde partea lui din  muntele Moşoarele pe preţul de 3 ughi şi 5 costande. Când a făcut zapisul a fost de faţă: Marco şi Vuco postelnicul şi Brătilă din Godeni. A scris logofătul Traian (Arhiva parohiei Godeni, Actul nu este publicat în D.I.R.). Zapisul are acest conţinut: „Adică eu Radu feciorul lui Mihai ot Godeni, scriu şi mărturisesc că acesta al meu zapis ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui egumen popii Lucăi şi la tot soborul sfintei mânăstiri ot Câmpulung precum să se ştie că (atunci) când a fost în zilele răposatului Io Mihai Voevod, venit-au godenii la părintele egumen Melhisedec pentru ca să-i vândă un munte anume  Moşoarele şi şi-au vândut părţile lor şi au dat şi de pomană sfintei mânăstiri. Iar când au fost anii în zilele creştinului Io Constantin Voevod, venit-am şi cu Radu la părintele egumen, popa Luca şi la alţi părinţi şi ne-am tocmit şi cu partea mea de munte drept ughi trei şi 5 costande şi eu am vândut de a mea bună şi cu ştirea tuturor megieşilor şi vecinilor ca să fie sfintei mânăstiri moşie ohamnică în veci şi părinţilor de folos. Şi când am făcut această tocmeală fost-au mulţi oameni buni pre nume Marco şi Vuco postelnic şi Brătilă ot Godeni şi pentru credinţă mi-am pus degetul în loc de pecete să se crează. A scris Traian logofăt luna septembrie 10 leat 7165 (1656), Vuco postelnic. (Eu Marcu, Radu şi Brătilă)”
La 20 februarie 1681, jupâneasa Rada fiica lui Duca Legănaru din satul Godeni împreună cu fiică-sa Chira şi cu fiul său Nica dă un zapis mânăstirii Câmpulung  ca să ştie că a închinat mânăstirii toată partea ce o avea în muntele Moşoarele, pentru pomană şi să fie scris la pomelnic: Mihai, Duca, Anca, Cristina, Iana, Rada, Neacşa, Ilinca, Despina, Alexandra, Vişa (Arhiva parohiei Godnei. Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României). Conţinutul actului este: „Adică eu jupâneasa Rada, fat Ducăi Legănaru din sat Godeni, judeţul Muscel, împreună cu fiică-mea Chira şi cu fiul meu Nica, scriem zapisul nostru ca să fie de credinţă şi stătător la sfânta mânăstire Câmpulung, cum să se ştie că am vândut sfintei mânăstiri toată partea noastră ce o avem în muntele de la Moşoarelke de peste toate părţile pentru pomană şi să aibă a se scrie la pomelnic sfintei mânăstiri numele: Mihai, Duca, Anca, Cristina, Iana, Rada, Neacşa, Ilinca, Despina, Alexandra, Vişa, ca să fie sfintei mânăstiri moşie în veci.Iar cine se va ispiti din neamul nostru  a strica această pomană a noastră ce am făcut la sfânta mânăstire ce scrie mai sus să fie  blestemat de domnul nostru Isus Hristos şi de 318 sfinţi părinţi de la Nicheia şi pentru mai adevărată credinţă mi-am pus mai jos degetele în loc de peceţi. (Scris luna februarie 20 Leat 7189 (1681)  Eu Rada, Nica şi Chira)”
La 8 martie 1685, Lăudat din satul Godeni împreună cu feciorii săi Mihai şi Nica dă un zapis egumenului Gavriil şi soborului mânăstirii Câmpulung şi ca să se ştie că au vândut partea sa din muntele Moşoroaele pe preţul de 6 lei. Uapisul are acest conţinut: „Adică eu Lăudat din sat din Godeni împreună cu feciorii săi Mihai şi Nica scriem zapisul nostru ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui egumen, popii lui Gavriil şi la tot soborul sfintei mânăstiri ot Câmpulung pentru ca să se ştie că ne-am tocmit cu sfinţia sa de am vândut toată partea mea din muntele Moşoroaele, de peste tot hotarul până lîn hotar precum scriu şi celelalte zapise ale celorlalţi săteni ai noştri de vânzarea muntelui când şi-au vândut părţile şi mi-au dat bani gata lei6 şi am vândut de a mea bună voie şi cu ştirea tuturor megieşilor şi a vecinilor ca să fie sfânta mânăstire chamnică în veci. Şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele mai jos în loc de peceţi. (Scris martie8 leat 7193 (1685) Eu Lăudat, eu Mihai, eu Nica” (Arhiva parohiei Godeni. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu. Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României)).

Urmează alte transmisiuni pentru pomană. La 29 aprilie 1689, monahul Rafail, fiul răposatului Lăudat din satul Godeni împreună cu fratele său Radu dă un zapis mânăstirii Câmpulung ca să se ştie că au închinat mânăstirii Câmpulung toată partea lor din muntele Moşoroaele pentru pomană. Zapisul are acest conţinut: „Adică eu rafail Monahul care a fost feciorul lui Lăudat răspopul din sat din Godeni din judeţul Muscel, împreună cu fratele său Radu scriem zapisul nostru ca să se fie de credinţă şi stătătoare la sfânta mânăstire din oraş din Câmpulung, cum să se ştie că noi de a noastră bună voie şi de nimeni siliţi am închinat sfintei mânăstiri toată partea noastră ce avem în muntele de la Moşoroaele de peste tot muntele pentru pomana părinţilor noştri şi pentru sufletele noastre ca să-i fie sfintei mânăstiri moşie ohamnică în veci ca să fie sfintei mânăstiri de întărire, iar nouă şi părinţilor noştri vecinică pomenire, iar cine din neamul nostru s-ar ispiti a strica această pomană a noastră ce am făcut la sfânta mânăstire ce scris mai sus să fie blestemat de domnul nostru Iisus Hristos şi de 318 sfinţi părinţi de la Nicheea şi după moarte să nu meargă sufletul la repaos. Aceasta am scris şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi şi mărturii care vor iscăli mai jos. (Scris luna aprilie 29 leat 7197 (1689) Eu Rafail monah, eu Radu (Arhiva parohiei Godeni. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu”. Actul nu a fost publicat în Documentele Istoriei României)).
La 9 decembrie 1693, popa Dediul împreună cu Iano, cu Ştefan frate-său, cu Radu, Mihail, Rafailă monahul, Nectarie monahul, Toader şi alţi săteni, arată că şi-au vândut părţile lor din munte în diverse perioade, că mânăstirea beneficiară a avut neplăceri din partea Lereştilor şi că ei şi-au primit drepturile şi întăresc mânăstirii prin înscrisul lor drepturile cumpărate. Zapisul are acest conţinut: „Noi sătenii ot Godeni din judeţul Muscelului pe nume: popa Deadiul, împreună cu Iane, Brat ego Ştefan, Radu, Mihai, Răfăilă monahul, Nectarie monahul, Toader şi alţi săteni, toţi câţi ne aflăm fraţi în moşie, făcut-am această scrisoare a noastră să fie de credinţă sfintei mânăstiri Câmpulung pentru muntele Moşoroaele care a fost al moşilor noştri de moşie şi l-au vândut sfintei mânăstiri şi au dat şi de pomană, precum scrie în zapisul moşilor şi părinţilor noştri cel de vânzare la sfânta mânăstire, din care munte unii din noi nu ne-am vândut părţile ce ni le ţinem şi până acum cu pace şi sfânta mânăstire încă au ţinut şi au stăpânit cumpărătorile ce au avut cu pace precum le-au vândut moţii şi părinţii noştri pe semnele cele scrise în zapis până acum. Iar când a fost acum nu ştiu cu ce meşteşugiri s-au sculat boierii din Lereşti şi împresurară o parte din acest munte, trecând şi călcând semnele hotarului ce înseamnă zapisul moşilor şi părinţilor noştri cel de vânzare. Şi văzând părintele egumen Vasile şi alţi părinţi că împresoară muntele mânăstirii şi trece hotarul, ştiind că este muntele cumpărat de la părinţii noştri, ne-au chemat pe toţi de ne-au întrebat şi cum ştim de acest lucru. Deci noi am cerut zapisul părinţilor noştri cel de vânzare să-l vedem este zapisul acela sau altul, temându-ne să nu-l fi schimbat. Deci părintele l-au scos de l-am văzut cu toţii şi l-am citit şi l-am văzut că este adevărat al părinţilor noştri şi scrie şi semnele muntelui, tot precum au ţinut moşii şi părinţii noştri şi precum am pomenit şi noi de la părinţii noştri ţinând şi aşa ne-au pus şi nouă semnele din Curmătură Dobriaşului până în piatra detunată, dinspre răsărit apa Argeşelului, hotar, dinspre apus paragina toată şi pădurea de răşină în luncă şi noi altă luncă nu ştim, fără numai lunca râului şi aşa ştim şi mărturisim cu sufletele noastre. Şi pentru credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi ca să se crează. Şi am scris eu popa Nicolae cu zisa lor. (Dechembrie 9 leat 7202 (1693) Popa Dediul, Rafail monahul, Ion Brat Ştefan, Toader, Mihail, Radu”. (Arhiva parohiei Godeni: Actul nu este publicat în Documentele Istoriei României. Copia a fost scoasă de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti)).
La 8 iunie 1695, monahia Magdalena care a fost femeia lui Nică şi fiul său Nectarie din satul Godeni şi Gosav şi Oprea megieş şi Nicolae Croitoru cu femeia lui, Zamfiră, fată a lui Radu Godeanu, dă un zapis egumenului Vasile de la mânăstirea Câmpulung şi soborului sfintei mânăstiri, vând trei părţi din o parte nevândută iar a patra parte a lui Guşilă, deasemeni a rămas nevândută şi s-au tocmit pe preţul de 9 lei. Pe acest zapis se mai află o menţiune din 17 iulie 1696, cum că Mihai feciorul lui Lăudat din satul Godeni împreună cu soţia sa Ioana, fata lui Guţilă, au dat zapisul egumenului Vasile, să se ştie că au vândut şi partea socru-său Guţilă. Zapisul are acest conţinut: „Eu Magdalina Monahia, care am fost femeea Nicăi, dimpreună cu fiul meu Nectarie monahul din sat din Godeni şi la gosav sin Oprea megieş, de acolo şi cu Nicolae Croitoru, dimpreună cu femeia mea Zamfira, fata Radului Godeanu scriem şi mărturisim cu acest al nostru zapis ca să fie de bună credinţă la mâna sfinţiei sale părintelui Vasile egumenul de la sfânta mânăstiri din Câmpulung şi a tot soborul sfintei mânăstiri cum că se ştie că ne-am tocmit cu sfinţia sa de i-am vândut toată partea noastră de moşie din muntele ce se cheamă Moşoroaele  însă dintr-o parte vindem noi trei părţi, iar a patra parte care este partea lui Guţilă ea rămâne nevândută şi ne-am tocmit în preţ za lei 9 şi i-am luat toţi deplin în mâinile noastre, deci să fie sfintei mânăstiri moşie stătătoare în veci pentru că o am vândut noi de a noastră bună voie şi fără nicio silă şi cu ştirea tuturor rudelor şi a vecinilor. Deci să ţie sfânta mânăstire cu bună pace această moşie peste tot din hotar până în hotar, precum amţinut şi noi şi precum scrie zapisul moşnenilor noştri din Godeni care au fost făcut ei la sfânta mânăstire pe cărţile lor care au fost vândut ei în de mai multă vreme de la Matei Voevod. Şi mărturii boieri şi oameni buni ca îşi vor pune iscăliturile mai jos. Şi noi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele în loc de peceţi ca să se crează. (Iunie 8 leat 7203 (1695) - Eu Nectarie monah, eu Gosav sin Oprea megieş, eu Nicolae Croitoru cu Zamfira, fata Radului Godeanu.)”.

În dosul acestui înscris se cuprinde şi următorul Zapis: „Adică eu feciorul lui Lăudat din sat din Godeni, împreună cu femeea mea din sat din Godeni, anume Ioana, fata lui Guţilă, făcut-am zapisul nostru ca să fie de mare credinţă la mâna părintelui popii lui Vasile egumenul şi a tot soborul cum să se ştie că am vândut şi eu sfintei mânăstiri partea socru-meu lui Guţilă din muntele Moşoroaele de peste tot hotarul precum şi-au vândut şi ceilalţi săteni şi ne-am tocmit de ne-au dat lei trei bani gata drept aceea să fie sfintei mânăstiri moşie statornică în veci şi pentru mai adevărată credinţă ne-am pus degetele mai jos în locul peceţii. (Luna martie 17, leat /204 (1696) - Eu Mihai, eu Ioana, fata lui Guţilă (Arhiva parohiei Godeni. Actul a fost copiat de la Arhivele Statului Bucureşti de preotul Ion Răuţescu, în 1940. Nu a fost publicat în Documentele Istoriei României)).
La 26 mai 1757, Pană Mustea şi fratele său Dumitru, feciorul lui Mihai Mustea şi verii lor, Gheorghe şi Mareş, feciorii Mariei şi vărului lor Matei, feciorul lui Vasile Mustea, arată că s-au judecat cu mânăstirea cu privire la nişte drepturi din muntele Moşoroaele şi au câştigat primind bani.
Zapisul are acest conţinut: Adică eu Pană Mustea şi frate-meu Dumitru, fecior al lui Mihai Mustea din Godeni, împreună şi cu verii mei anume: Constantin, Gheorghe şi Mareş, feciorii Mariei şi iar cu vărul meu Matei, feciorul unchiu-meu Vasile Mustea, care aceştia ce ne numim toşi ne tragem din moşul Lăudat din Godeni, dat-am acest credincios zapis la sfânta mânăstire Câmpulung şi la mâna părintelui Nicodim arhimandrit egumenul şi a tot soborul sfintei mânăstiri, precum să se ştie că având satul nostru Godeni un munte ce se cheamă Moşoroaele şi în acest munte sânt trei moşi, adică trei părţi, cei doi moşi sânt vânduţi sfintei mânăstiri cu zapis dela leat 7154 (1646) în bani gata ughi 50, adică talere 83 bani 40, iar al treilea moş a rămas nevândut care vine preţul talerelor 41 pol, jumătate bani 20 şi din acest moş mai are mânăstirea danie a treia parte, rămân două părţi ale noastre care se face talere 27 şi jumătate, deci pentru aceste două părţi ne-am judecat înaintea dumnealui ispravnicului Antioh Caragea, biv val paharnic şi ne-a împăcat dumnealui cu sfânta mânăstire de ne-au dat sfinţia sa părintele Nicodim arhimandritul bani gata taleri 22 şi jumătate şi dintre aceste două părţi s-au găsit la mânăstire două zapise de taleri şi bani 50 luaţi de moşul nostru Radu şi Lăudat cu două zapise: unul din 7165 (16579 şi altul din 7183 (1685). Deci de acum înainte să aibă a stăpâni sfânta mânăstire şi sfinţia sa părintele Nicodim şi tot soborul sfintei mânăstiri în pace de către noi şi de către tot neamul nostru. Iar când s-ar mai scula şi ar mai cere parte din fraţii noştri şi de alte rudenii ce nu sânt acum în fiinţă, pe unii ca acea să avem s-i împăcui noi cu bani şi cu moşiile noastre. Şi am luat eu Pană Mustea şi cu fratr-meu Dumitru bani gata taleri 5 şi jumătate pe partea noastră şi am luat eu Ştefan cu fraţii Mihai, Gheorghe şi Ion, taleri 5 şi jumătate pe partea mea, am luat şi eu Constantin cu fratele meu Gheorghe şi Mareş taleri 5 şi jumătate pe partea noastră şi eu Matei sin Vasile taleri 5 şi jumătate pe partea mea şi s-au împlinit banii ce se numesc mai sus şi de acum înainte să rămâi muntele Moşoroaele slobod de către satul nostru Godeni să-l stăpânească sfânta mânăstire şi când am făcut zapisul acesta fost-au din satul nostru preoţi şi alţi oameni de acolo care se trag din neamuri a celor doi moşi ce se numesc mai jos cu numele lor şi noi fiindcă au întărit zapisul cu numele noastre, punându-ne şi degetele în loc de pecete. (Mai 26 leat 7265 (1757) - Iscălesc cei de  mai sus).
Apoi martori: Ion pârcălab, martor ot Godeni; eu popa Toader, eu popa Vintilă ot tam; eu Ion Ceauşul; eu popa Gheorghe ot satu Drăghici, martor; diaconul Gheorghe ot Câmpulung. Această pricină a acestui munte, căutând-o eu şi fiind toţi aceştia faţă, din înscrisurile ce le are sfânta mânăstire, că dintr-o parte, adică dintr-un moş ce era rămas nevândut, avea dată denie a treia parte, iar două părţi rămânând singuri ei de a lor bună voie, au primit de au luat banii dela părintele arhimandrit, chir Nicodim care socotind li s-au făcut să le dea talere 22 şi jumătate, care bani dinaintea mea i-au dat părintele arhimandrit acestor numiţi oameni şi făcând acest zapis de stăpânire la sfânta mânăstire, am încredinţat şi eu cu iscălitura mea, devremece s-au învoit şi au luat banii să nu mai aibe a mai căuta nimic la mânăstire, nici ei, niciunul din neamul lor şi pentru credinţă am iscălit.  (26 mai 1757 - Antioh Caragea biv vel paharnic (Arhiva parohiei Godeni. Zapisul nu a fost publicat în colecţia de documente ale Istoriei României. El a fost copiat de preotul Ion Răuţescu de la Arhivele Statului Bucureşti, în 1940)).
Din aceste acte rezultă că transmiterea muntelui Moşoroaele s-a făcut în 111 ani. Muntele a fost stăpânit în devălmăşie şi devălmaşii nu s-au hotărât dintr-o dată asupra vânzării. La primul document, cel din aprilie 1646 se observă că actul a fost făcut de vânzători. La capitolul „Evoluţia istorică” se observă că s-a omis un document de către voevodul Matei Basarab care s-a văzut nevoit să pună capăt neînţelegerii cu lereştenii. La facerea acestui hrisov au fost martori şi boieri din divan. Este interesant zapisul jupânesei Rada din 1681 unde sunt amintişi mai mulţi locuitori care cu greu s-ar putea recunoaşte în spiţele actuale de neamuri. Ni se pare interesant acel Guţilă, care a rezistat până la urmă şi poate numai după moartea sa, fică-sa Ioana a putut să-şi vândă dreptul său din munte. Vinderea moşoroaelor este o dovadă de pauperizare a ţăranilor liberi din satul nostru şi vinderea eşalonată dovedeşte că unii ţărani au rezistat tentaţiei vânzării, un important număr de ani.
În concluzie, agricultura s-a prezentat multă vreme într-o stare de ramură înapoiată a producţiei. Ţăranii nu puteau să-şi asigure existenţa din lucrarea pământului. Ei erau nevoiţi ca o parte din timp să muncească la cărbuni sau să facă cărăuşie sau să se angajeze ca salahori la binale, la Calea Ferată, la drumuri, la întreprinderi industriale sau servitori la bogătaşi. Proprietatea agricolă a început să curgă cu aşezarea locuinţei, cu desfundarea locului de arătură sau păşune. În satele comunei noastre pământul s-a pulverizat de timpuriu şi pentru mulţi săteni el nu mai constituia o posibilitate de câştig. - Judecăţile pentru pământ şi fructe erau numeroase. O bună sursă de venit ar fi fost plantaţiile masive de pomi, dar nu le puteau avea decât cei cu întinderi mari de pământ. Plantaţiile masive de pomi sunt semnalate prin actul lui Badea Andriţoiu din 1822. Comerţul cu ţuică este menţionat după 1857. Pomii sunt menţionaţi în hrisovul lui Alexandru Cuconul din 1627. Astăzi fructele se valorifică prin cooperativa de producţie, Cooperativa de consum şi secţia de pulpare. În 1955-1956, s-au produs peste două vagoane de ţuică. În 1952-1953, a fost o producţie de prune record şi s-au realizat 7 vagoane de ţuică.
Pentru că munca agricolă devenise nerentabilă, În 1958 a luat fiinţă întovărăşirea agro-zootehnică, iar în 1960, Gospodăria Agricolă Colectivă care în 1965 a fost transformată în Cooperativă Agricolă de Producţie.
Cooperativa de producţie „Godeni” are 566 familii cooperativizate. Consiliul de conducere este format din următorii: preşedinte, Nicolae M. Dumitrache; inginer şef, Gheorghe Olteanu; contabil şef, ion Enache; membri: Elisabeta N. Dumitraşcu, Alexandru Costea, Maria Gh. I. Schiteanu, Ion Văleanu, Petre David, Culiţă Dumitraşcu, Ion Dilirici, Maria Pâslaru, Elena Dumitraşcu, Veruţa Aldea, Ion Mociofan şi Viorica Vlăduţă (Situaţia din1974. Ulterior a trecut în funcţia de preşedinte Elisabeta Dumitraşcu, care deţine acest post şi în prezent).
Cooperativa funcţionează cu trei brigăzi mixte şi una zootehnică. Brigada nr. 1- brigadier ana Popescu; brigada nr. 2- brigadier Mălăncioiu Maria şi brigada nr. 3- brigadier Vasile grecu (Malu). Brigada zootehnică, şef de fermă Ion Mureş Cozma. Personalul administrativ: Elena Miloiu, contabil normator; Elisabeta N. Dumitraşcu, contabil principal; Ion Frăţilă, casier şi Dumitru Luca, magazioner. Încadraşi la anexe: Ion Văleanu, responsabil; încadraţi la circular: Dumitru Neagu, Ion popa, Ion Ghinea, Nicolae Diaconu; la cărămidărie Ion Stancu; la varniţă Gheorghe Codea, Pavel Pop, Ion Savu şi Nistor State. Baci Nicolae D. Murăreasa. Sediul cooperativei este proprietatea cooperativei, cumpărat de la Petre I. Dumitraşcu, stabilit la Câmpulung.
Patrimoniul Cooperativei: barăci-13.061; casă utilizată ca sediu-22.000; Casa fost Diaconu-13.000; Casa fierărie-4173; Casa îngrijitori-6.986; casa fânar-5.652;casa fânar Lazuri-13.645; grajd nr.1-73.518; grajd nr. 2-168.642; grajd Cârsteşti 4.000; grajd-3.000; Odae ciobani Căbarte-1.416; odae ciobani Olteanu-1289; Saivan nr. 2 Căbarta-25.382; saivan Olteanu-23.651; saivan-23.111; Şopron sediu-6.590; Tabără Vârfu Grădiştii-3.322; remiză atelaje-12.126; Construcţii speciale: Bazine borhot-147.650; fântână apă-947; pod peste râul Bughea-27.957; varniţă-37.439; drumuri perimetre-10.326; Maşini de forţă şi utilaje: electromotor nr. 1-2.500; electromotor nr. 2- 3.000; electromotor nr. 3-3.000; Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru: tocătoare nutreţ-9.410; tocătoare rădăcinoase-3.537; Aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare: pod  basculă-31.582; basculă F.500 kg.-1.855; maşină de scris- 3.508; maşină de calculat-1.577; măsurători de lapte-709; mijloace de transport: două autocamioane Carpaţi-140.000; nouă căruţe de boi-7.720; şaretă cu cai-829; Animale: 42 berbeci ţigăi-2.500; 34 berbeci ţurcani-6.118; 370 oi ţigăi-85.868; 580 oi ţurcane-111.052; 103 vaci-261.664; 10 boi de muncă-20. 360; 4 boi de muncă-2.400; un asin-450; 5 câini-150; Plantaţii: 28.240 pruni pe rod-719.245; 435 peri pe rod-1000; 123 meri pe rod-19.140; 6957 meri pe rod-50.500; Unelte, accesorii de producţie şi inventar gospodăresc; rezervor metalic de benzină-1380; vase de lemn pentru prune-8.000: două vase de lemn zăcători-4.291; o reţea electrică-11.542; o dormeză-662; o casă de bani-700; un televizor-3.592; Maşini, instalaţii şi utilaje de lucru: una centrifugă-2.000 de lei; trei cazane de fabricat ţuică-11.300; 6 prăşitoare- 4.477; trei pluguri reversibile-1.946; două pluguri V.S. - 1.245; una pompă de fontă manuală-1.200; un banzig-10.000; o moară cu ciocănele-17.787; o drujbă-3.166; o rezistenţă de ulei la circular-500; două semănători S.P.C.2-5.566; un separator de lapte-5.912.
Suprafaţa agricolă pe sorturi: total arabil 69 hectare; total păşuni naturale-421; total fâneţe-191; total livezi pomi şi arbuşti-259; păduri şi altele-38 ha; alte terenuri-11. Total-989 hectare.
Situaţia contabilă şa 31 decembrie 1972: total producţie vegetală: 20 hectare cartofi (4512 kg. la hectar).....90329 kg.; preţ mediu o,72 lei/kg.; valoare totală lei 64.972; meri bucăţi6.957; producţie medie 2,729 kg. pe pom-total 18.990; preţ mediu 1.30; valoare totală lei 24.687. Peri-435 bucăţi; producţie medie 4,505- totală 1960 kg.; preţ mediu lei 1,52; valoare totală 2.980 lei. Preuni-buc.28.420; producţie medie 2,502 kg.-total 171.120 kg.; preţ mediu pe kg. lei 1,35; valoare totală lei 96.012.
Producţie animală: lapte de vacă 948 hectolitri; valoare totală lei 187.000. Lapte de oaie-100 hectolitri-350 preţ mediu-total lei 34.860. Lână 1742 kg., preţ mediu 40,34-total valoare 79.272. Gunoi de grajd - 2351 tone a 10 lei-23.510 lei.
Valoarea normei lei 24,14. În intervalul 1960-1973 valoarea normei se prezintă astfel: 1960- 19;1961- 17; 1962- 5,95; 1963- 12,71; 1964- 8,71; 1965- 14,88; 1966- 15,52; 1967- 18,18; 1968- 21,10; 1969- 23,43; 1970- 25,75; 1971- 24,14; 1972- 28,52; 1973- 22.Producţia de ţuică nu se poate corela cu realizările dinainte de colectivizare, deoarece unii colectivişti posedă numeroşi pruni în loturile ajutătoare, iar din producţia realizată în cooperativă cea mai mare parte se contractează la stat ca fructe pentru desfacere sau pulpare.
Adăugăm la capitolul „Agricultură” un subcapitol: nume de locuri. Aflăm numeroase nume de locuri, unele utilizate şi astăzi, altele dispărute de mult timp. În stânga gârlii cităm: Curătura, Pescăreasca, Lacul cu şerpi, Glod, Gheorman, Orz, Fânaţi, Coasta Popii, Scaune, După Mal, Tulpini, Tufani, Solda, Cânipişti, Muscel, Coastele Râului, Olteanu, Valea Olteanului, Piscul lui Serb, Mesteacăn, iar în dreapta gârlii: Pleaşa, Glod, Lazuri, Brusturi, Condicaru, Picul Potca, Mirişti, Oborul Iepelor, Tâlfa, Grind, Podul de Sus, Cărpeniş, Muret, Chilan, Casa Ciorii, Huica, Căbarta, Valea Pleşciorilor, La Mal, la Mărăcini, Andolie, Prigonirea, Borea, Chinga Bisericii, Padină, După Deal, Ţarina, Valea Mătuşii, Coasta Dealului, Parosul, Valea Priboiului, Sâpa, Valea Mieilor, Hodoroaga, Bucata, Chiciura, Surpituri. Padina şi Cărpeniş sunt nume foarte frecvente în Ardeal şi Oltenia. Numele de Brusturi a dispărut şi a fost înlocuit cu Lazuri. La Mărăcini, Nucii Unchiaşului, Cerneală nu se mai folosesc, fiind înlocuite cu alte nume.
Actele vechi nu specifică nume de locuri, dar se poate ca aceste denumiri să se fi înmulţit după ce la sfârşitul secolului al XVIII-lea, satul s-a mărit adăugându-se ceva populaţie venită din Ardeal din cauza fiscalităţii excesive şi a persecuţiilor de tot soiul. Numele de locuri apar acum în număr mare şi sunt menţionate în numeroase acte. Andolia care se află mai sus de Prigonire şi Lunca este amintită în acte şi acest nume este menţionat de un monograf în acest fel: „Muntele Secări are gol 145 de hectare. Pădurea este în majoritate de brad. Se mărgineşte la nord cu Muntele Sfântul Ilie şi vechea graniţă, la sud cu apa Secăruia cea mare prin care se desparte de muntele Cumpărata, la vest cu muntele Sfântul Ilie şi cu Muntele Zăbava, prin Valea Andolia, iar la est cu munţii Jugureanu şi Pietrele Albe” (Preotul Ion Răuţescu, Dragoslavele, Câmpulung-Muscel, 1937, pag. 211).

Comerţul
Comerţul satului s-a oglindit în bâlciul din Vinerea Mare, în unităţile bancare şi cooperatiste şi în negoţul care s-a făcut în fostele cârciumi sau alte unităţi de desfacere. El a fost amprenta legiuirilor în vigoare la datele respective.
Banca Populară „Cuvioasa Paraschiva” a fost înfiinţată la 12 martie 1906, având preşedinte pe medicul militar veterinar Gheorghe Diaconescu. În 1909, a fost ales preşedinte Gheorghe Herescu. În 1912, este ales vicepreşedinte Ion Gh. Mălănciuiu. În 1914, este ales preşedinte Constantin Manu. În 1922 este ales preşedinte  Constantin Dumitru Gheorghe; în 1923, Nicolae I. Dmitraşcu; în 1924, Ion C. Hera; în 1930, Nicolae P. Proca; în 1932, Ion C. Mălănciuiu şi va sta până la desfiinţarea ei. Localul Băncii a fost construit la 1912, pe un teren cumpărat de la Nicolae I. Ghizdaveţ (Culici). S-a pornit cu un capital subscris de 4540 de lei ajungând până la aproape 6 milioane în 1946. Capitalul deplin vărsat a plecat dela 472 de lei până a ajuns de a trecut de 8 milioane (Cifrele exprimate în milioane sunt date de inflaţia care s-a produs în timpul şi după cel de al doilea război mondial). Numărul societarilor a crescut de la 188 la 133.557. Fondul de rezervă ajunge la 120.507. Depunerile spre fructificare ajung la cifra de un milion în 1945.
Banca Populară „Înălţarea” a fost înfiinţată  de Ion C. Cârstea şi Constantin C. Manu în 1911. Preşedinte a fost Ion C. Manu. În 1912, ea s-a contopit cu Banca „Cuvioasa Paraschiva”. Lichidarea ei s-a făcut de inspectorul T.C. Ionescu Paşcani în 1915.
În 1948, s-a înfiinţat cooperativa „Izbânda”, care avea secţie de manufactură şi băcănie. În 1949, a început să funcţioneze cooperativa „Godeni” (Din conducerea ei au făcut parte, ca preşedinţi: Ion Costea, Alexandru Costea; Ion C. Mitulescu; Nicolae Stancu, ion Tudora (Coteşti); contabili: Pavel Hera, Ion C. Dumitrache, Chirvasiu, Dumitru Eftene, Nicolae Iacobescu, Nicolae Dmitrache, Ion Vîleanu, Ion Frăţilă; gestionari: Petre C. Pătru, Nicolae Năstase Ghizdaveţ, Ion I. Aldea, Petre Savu, Ion Popescu, Ion Diaconu, Ion Mareş, Elena Herescu, Gheorghe Godea, Mihai Iancu, Vasile Cotolan, Constantin Pantelimon, Mina Enoiu, Ion. I. Stancu, Gheorghe N. Proca, Ion N. Rotaru şi Elisabeta Tinciu). În comună sunt şi secţii ale comerţului de stat: Textile, Alimentara, Tutungerie, Panificaţie, Aprozar; într-o  vreme era şi o secţie „Muncitorul ????” care s-a desfiinţat şi localul a fost preluat  de cooperativă.
Mai demult, comerţul era foarte redus. Totul în trecut s-a redus la cârciumi  şi  la târgul din Vinerea Mare. Până în 1909, în sat nu era băcănie. Titularii fondului de cârciumi sunt arătaţi într-un tabel anexă. Cea mai veche cârciumă cunoscută a fost în Popeşti, a Ancuţii Popii. O altă cârciumă a fost a lui Nicolae Ştefan Dumitraşcu, în Proculeştii unde cântau Nicolae şi Ghică Pârlici cu cobza şi lăuta în han; cârciuma a fost moştenită de fiul său Ion numit Chivănete. În Godeşti, au fost două cârciumi: una a lui Gheorghe Mălăncioiu - Ghică al Chinii şi una a lui Gheorghe Hera în uliţa Mălenci. Pe valea Sucetului erau două cârciumi: una preotului Constantin Diaconescu şi alta a lui Nicolae Şandru. Preotul avea vânzător pe Ion Subeanu din Bughea. Locul a fost moştenit de ginerele Chivii Popii Dinicuţ. În Proculeşti a avut cârciumă şi Ghică al lui Din al Floarei. În Marghitoi a fost o singură cârciumă a lui Ion Iorga Dumitraşcu Tărcuş. În Popeşti pe care i-am amintit parţial, au fost patru cârciumi: a lui Constantin I. Mălăncioiu, a lui Ion Grigore Ghizdaveţ, a lui Gheorghe C. Popescu, a lui Nicolae Herescu-Jupânu. Pe aliniere, au ţinut cârciumi: Nicolae N. Andriţa şi ion A. Mălăncioiu. Dacă cârciumile au fost nefaste fiind un mijloc de spoliere a celor neajutoraţi şi ignoranţi şi mijloc de pricopseală pentru proprietarii lor, nu mai puţin păgubitor a fost împrumutul pe cameră. Formula: un pol la sută pe lună, însemna 240 lei la sută pe an. Sătenii erau spoliaţi de creditori: Iorga Dincă se împrumută la preotul  Constantin Godeanu, la 18 mia 1857 cu suma de 100 de lei pe timp de două luni, cu o dobândă de 20 de litri de ţuică. Şerban Godescu, la 2 ianuarie 1794, dă zălog o grădină pentru a garanta împrumutul de 4 taleri şi jumătate. Nu toate actele prevedeau dobânda; ea era stabilită verbal şi întărită cu martori.
Bâlciul era tot o treabă comercială. I se spunea Vinerea Mare, anunţând moartea lui Iisus Hristos şi era consacrat facerii de pomeni morţilor. El era legat de hramul bisericii. De la acest bâlci populaţia se aprovizionează cu alimente pentru iarnă.  Se procură cele necesare diverselor pomeni care se fac toamna; se dezgroapă morţii; se pomenesc morţii; se procură oale mari pentru pus gogoşari în oţet, ceşti de pământ pentru servit ţuică fiartă; străchini, linguri de lemn, ceapă, struguri, scarpeţi, cusături naţionale. Călineştii de lângă Topoloveni aduc ceapă, Bălileştii şi Racoviţa aduc ardei, Vlădeştii şi Poeniţa aduc oale de pământ. Pe vremuri la acest bâlci se aduceau haine de vânzare, fote şi marămi de borangic de la Cândeşti, Lereşti şi Bughea. Veneau din sus doniţe şi ciubere. Veneau  marghidani de la Moeci. În casă se lumina cu lumânări de spermanţet. Se aducea lână nespălată de la Corbi, care se da prin pieptănei; nu se da la maşină. Locuitorii foloseau şi târgurile satelor vecine: 15 august, la Berevoieşti; 8 septembrie la Slănic; 23 aprilie, 21 mai şi 26 octombrie, la Vlădeşti; 17-27 iulie la Câmpulung. De la Bughea se aduceau costume naţionale, iar de la Capu Piscului, varză şi alte zarzavaturi. La bâlciul din 1957 se aflau prezenţi 25 locuitori din Călineşti; 20 din Bălileşti; unul din Valea Mare Topoloveni; unul din Priboieni; doi din Petreşti; 5 din Racoviţa; 4 din Ciumeşti; trei din Purcăreni; unul din Dârmăneşti; unul din Tiţeşti; trei din Capu-Piscului; unul din Vlădeşti; 4 din Poieniţa; 2 din Mioveni: 4 din Bughea de Sus. În total au fost în bâlci 70 de târgoveţi.

Magazine O.C.L.
Dat fiind faptul că pe raza satului este un mic centru muncitoresc care poate să asigure un consum de nivel ridicat şi masiv, pe raza satului, odată cu organizarea cooperativei de consum care se adaptează la cerinţele agricole ale satului şi se preocupă în primul rând să aprovizioneze comuna cu articole  de primă necesitate, facilitând în acelaşi timp achiziţiile şi contractările şi venind astfel în sprijinul planului de stat, prin ridicarea nivelului de trai material al populaţiei  de la oraşe şi sate, odată cu reorganizarea extracţiei de cărbune, au luat fiinţă aici mai multe sorturi de magazine ca: Alimentara, Aprozar, Textile, chioşc de pâine cu o desfacere foarte mare şi debit de tutun. Aceste magazine asigură o diversitate în desfacere şi sunt în imediata  apropiere a punctului de lucru.

 

---